PARANORMAL

[anuk]

Memoria cosmica – totul despre orice a fost si va sa fie .

Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra.


Teosofie si antroposofie

Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, sanskrita, desemneaza notiunea de "eter". Formula "memorie akashica" este utilizata in teosofie si in antroposofie pentru a descrie plentitudinea cunoasterii mistice incifrate intr-un plan non-fizic, paralel al existentei. Adeptii celor doua curente ezoterice sunt de parere ca aceste date contin toata cunoasterea experientei umane precum si istoria cosmosului.



Colectia este descrisa metaforic asemenea unei librarii, alte analogii comune intalnite in discursurile pe marginea acestui subiect vizand ideea de "computer universal" sau de "Minte Divina". Descrierile memoriei akashe atesta faptul ca informatiile cuprinse aici sunt innoite in mod constant pe masura ce viata pe Pamant si Universul insusi evolueaza, ele putand fi accesate din universul material prin intermediul proiectiei astrale. Conceptul isi are originile in miscarile teosofice ale secolului XIX, ramanand de actualitate si in discursurile de tip New Age.

Conform principiilor teosofice al caror parinte spiritual este filosoful, esoteristul, artistul si pedagogul de origine austriaca Rudolf Steiner, memoria akashica reprezinta un sistem universal care inmagazineaza fidel, ca intr-un fel de biblioteca a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodata in acest Univers, orice gand, cuvant si fapta . Amintirile sunt impresionate pe o substanta de natura subtila denumita akasha (sau eter). In misticismul hindus, akasha este considerata principiul primordial al naturii din care celelalte patru principii fundamentale (apa, aerul, focul si pamantul) sunt create. Impreuna, cele cinci principii reprezinta, de asemenea, cele cinci simturi ale fiintei umane.



Se crede despre memoria akashica ca arhiveaza pe "rafturile" ei, in amanunt, trecutul, prezentul si, cred unii, o umbra in plina evolutie a viitorului nu doar al fiecarei persoane, dar al fiecarui graunte de materie. Intelepciunea spirituala antica ne invata ca toata istoria lumii este cumva incifrata intr-o baza de date universala. Timp de mii de ani, oamenii au vorbit si au scris despre aceasta cronica extraordinara. Fiecare cuvant, fiecare fapta, gand si sentiment, inregistrate intr-o arhiva intrinseca de tipare energetice. O arhiva ce ne este potential accesibila. Hinduismul, budismul si chiar Biblia insasi fac referiri la o astfel de memorie akashica sau Carte a Vietii.



Edgar Cayce

Un exemplu al istoriei recente care sugereaza accesarea si intrebuintarea de catre un om a frecventei akashice, il reprezinta celebrul clarvazator american Edgar Cayce. Se crede despre acest personaj misterios, adesea comparat cu Nostradamus, ca si-a folosit harul pentru a citi sau a percepe intr-un fel "marea bliblioteca a vietii". Atunci cand era intrebat despre sursa informatiilor sale, Cayce facea referire la doua fenomene. Unul era subconstientul persoanei pentru care executa procesul de ghicire, iar celalalt, conform propriilor spuse, chiar aceasta baza de date universala, pe care o numea arhiva akashica.


Se pare ca fiecare dintre noi isi scrie povestea vietii prin ganduri, fapte si prin interactiunea cu ceilalti. Atunci cand Edgar Cayce facea o "citire", se transpunea intr-o stare de transa si calatorea in sfere mai inalte ale constiintei, asa cum se intampla in vis sau intr-un stadiu avansat de meditatie. Descria aceasta experienta ca pe urmarea unei raze de lumina ce il transporta intr-un loc similar cu o biblioteca. Acolo era intampinat de un batran cu carti, ce avea cate un manuscris cu numele fiecarui om de pe Pamant. Acesta ii inmana cartea individului pentru care clarvazatorul cauta informatii.





Sase miliarde de clarvazatori

Totusi, unii sunt de parere ca nu trebuie sa te numesti Edgar Cayce si sa faci in mod regulat previziuni pentru a accesa memoria akashica. Cel putin la nivel de inconstient, Cayce credea ca accesam cu totii aceste informatii in viata de zi cu zi. De exemplu, putem deveni constienti in ce priveste sentimentele noastre fata de alti oameni, aceasta fiind o forma de accesare a informatiei. Avem in interiorul nostru sentimente rezervate vis-a-vis de ceilalti; atunci cand intalnim pentru prima oara o persoana putem simti din capul locului antipatie sau simpatie fara prea multe justificari. De unde vin aceste porniri? Potrivit lui Cayce, trairile de acest fel pentru oamenii din jurul nostru sunt bazate pe amintiri stocate in propriul nostru trecut, pe care ni le amintim constant la nivel de subconstient. In acest moment, de exemplu, noi recream deja informatii pentru sentimentele noastre fata de oamenii pe care ii vom intalni in viitor.



O alta forma de a accesa akasha rezida in oniric, in ceea ce visam. Cayce spunea ca visele noastre ofera informatii nu numai despre trecutul nostru, ci si despre activitatile noastre prezente, furnizand amanunte chiar si in privinta viitorului. Astfel de date ne sunt trimise in fiecare noapte, insa nu suntem foarte atenti la ceea ce visam sau uitam atunci cand ne trezim. Un al treilea mijloc este incercarea de a urmari tiparele repetitive din vietile noastre. De multe ori avem de-a face cu experiente si intamplari menite sa ne ajute in evolutie spirituala si dezvoltare personala. Adesea, aceste lectii ne vin sub forma relatiilor personale cu alti indivizi.

Principiul Akashei este mentionat in Biblie in mai multe forme. Se mentioneaza adesea o anumita Carte a Vietii sau o carte in care Dumnezeu compileaza o baza de date celesta. Prima referinta din Scripturi la memoria akashica se afla chiar in "Exod". Moise vorbeste cu Dumnezeu despre israeliti, pentru care pledeaza in virtutea abandonarii de catre acestia a venerarii Vitelului de Aur. Iar in schimbul iertarii, Moise se ofera sa i se stearga propriul nume din Carte. In alte imprejurari, in Vechiul Testament putem citi ca totul despre viata unei persoane este inregistrat intr-o Carte a Amintirilor. David, in Psalmi, mentioneaza ca totul din viata sa este memorat, chiar si faptele pe care urmeaza sa le faca.

n Noul Testament, avem exemple despre o carte care, aparent, contine numele tuturor celor care merita sa fie salvati, iar in Cartea Apocalipsei se mentioneaza ca fiecare dintre noi are un volum pe care Dumnezeu il va deschide si din care ii va "citi viata".



Atlantida

Rudolf Steiner, in lucrarea sa "Din Cronica Akasha", marseaza pe ideea unei indepartari, in timp, a oamenilor de catre contopirea cu sferele mai inalte si implicit cu Akasha, prezentandu-i pe stramosii nostri, atlanteeni, foarte diferiti de omul actual. Aceasta deosebire se refera nu numai la aspectul exterior, ci mai ales la facultatile spirituale. Gandirea logica, facultatea de a face calcule si combinatii, pe care se realizeaza astazi toate realizarile moderne, nuexistau la primii oameni. In schimb, ei aveau o memorie extraordinara, si aceasta constituia una dintre capacitatile lor spirituale cele mai remarcabile



De exemplu, ei nu faceau calcule, asa cum facem noi, aplicand reguli invatate in prealabil. Nu aveau ceva cum ar fi o tabla a inmultiri. Nimeni nu isi intiparise in minte ca trei ori patru fac doisprezece: Faptul ca atunci cand se ivea necesitatea unei asemenea operatiuni omul atlantean rezolva problema, se datora capacitatii de a-si aminti alte situatii identice sau asemanatoare. Isi reamintea situatii traite anterior. Este important de retinut ca, de fiecare data cand se dezvolta o aptitudine noua o alta, mai veche, pierde din forta. Prin gandirea logica si prin capacitatea de a face calcule, omul actual este superior stravechiului om atlantean; in schimb, memoria noastra a regresat, omul gandeste cu ajutorul ideilor; gandirea omului atlantean se forma cu ajutorul imaginilor. Cand o imagine ii aparea in suflet, el isi amintea perfect numeroase alte imagini asemanatoare pe care le traise in trecut si, pe aceasta baza, isi forma judecata.



Dar acesta tendinta implica o stagnare indelungata, progresul fiind un lucru greu de obtinut prin repetarea continua a unor tipare. Or, atlanteenii au cunoscut o evolutie fulminanta, inaintea prabusirii imperiului lor. Nu s-ar putea datora oare acest lucru unei ridicari a sufletelor lor neintinate, axate pe memorie, la sfera akashica atotstiutoare de lucruri trecute sii viitoare? Unii suspecteaza acest lucru, in mare masura plauzibil, dat fiind avansul chiar tehnologic al acestei populatii despre care se crede ca avea vehicule de zbor.



Paranormal sau Akasa?

Tot Rudolf Steiner spunea ca "tot ceea ce apare in timp, isi are originea in eternitate". El si adeptii teoriilor sale cred ca viitorul a fost de fapt trait si ca acesta este pastrat in acea Memorie Cosmica in care este inregistrat chiar Universul. De vreme ce timpul insusi este o componenta a acestui univers, tot ceea ce se va fi intamplat vreodata in raport cu el, este deja continut in memoria Akasha.

Unele persoane care afirma ca au suportat rapiri OZN vorbeau de globuri luminoase eterice despre care li s-a spus ca reprezinta "depozite de cunostinte si inteligenta", in care se memoreaza "tot ce este in Univers". Poate administratorii acestei supermemorii de tipul realitatii virtuale, in care ar fi copiati oamenii cu intreaga lor viata, au ajuns, dupa milioane de ani de evolutie, sa poata conferi fiecarei copii si o anumita autonomie, initiativa sau liber arbitru; ori poate chiar constiinta faptului ca traieste si dupa moarte. Aceste entitati ar putea deveni vizibile celor care pot intra in contact cu respectiva realitate virtuala. Asa s-ar putea interpreta multe istorii paradoxale, cum ar fi intalnirile cu stafiile unor morti. Am avea si un sprijin pentru intelegerea fenomenului de channelling.



Contactele unor persoane cu o astfel de supermemorie ar explica cum de ele pot vorbi uneori in limbi nicicand invatate (xenoglosia), ar putea explica "luarea in posesiune", "reincarnarile", "reamintirea" unor vieti trecute etc. Nu trebuie sa ignoram ca toate aceste fenomene - altminteri inexplicabile stiintific, deci respinse oficial - dispun totusi de numeroase marturii, unele foarte bine documentate.

Pana acum, singurele dovezi prezentate ale datelor akashice au fost declaratiile celor care pretind ca obtin informatii de la ele. Aceste afirmatii nu pot fi testate prea usor si de aceea nu au cum sa imbrace forma unei chestiuni serioase de natura stiintifica. Nici traditiile crestine si nici cele vedice sau hinduse nu recunosc radacina scripturilor si a credintelor lor in memoria Akasha, desi anumite grupuri de indivizi adera la aceasta convingere. Totusi, in credinta islamica, sub conceptul de Qadar, exista o notatie a unei asa-numite "Carti a Decretului" sau "Al-Lawh-Mahfud" ce este, de asemenea, definita ca o tableta sfanta ce retine amintiri ale tuturor evenimentelor petrecute si nepetrecute inca.



Credinciosi sau nu, entuziasti ai Akashei sau nu, ceea ce toti oamenii ar trebui sa observe din existenta acestei notiuni si ar trebui sa inteleaga, este ca toti suntem la fel, credintele noastre sunt la fel si nu ne deosebim decat in forma, avand acelasi fond, exprimat diferit. Akasha nu este, la urma urmei, decat un alt cuvant pentru ideea de Divin, de etern, de zeitate si de taram spiritual. Fie ca alegem sa credem sau nu in explicatiile oferite, ar trebui sa invatam lectia solidaritatii si a ideii de "toti suntem unul" din aventura Akashica.

[anuk]

Ştiinţă versus paranormal.


Aşa cum ne-au demonstrat numeroşi cercetători şi gânditori (Sigismund Freud, Mircea Eliade sau Umberto Eco), întâmplările magice şi credinţele iraţionale se manifestă la fel de pregnant în societatea modernă şi post-modernă chiar şi la cei mai sceptici indivizi – numai că cele mai multe o fac sub o formă mascată faţă de originalul antic, o formă concordantă cu timpurile în care trăim. Unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai fenomenelor paranormale, Charles Hoy Fort, strângea în jurnalele sale nu mai puţin de 40.000 de întâmplări şi evenimente inexplicabile. Numeroşi sceptici – de la diletanţi, la respectabili oameni de ştiinţă – s-au grăbit să-l ia în derâdere şi să expedieze aşa-zisele dovezi. Alţii, însă, le-au analizat obiectiv, iar astfel s-a născut ştiinţa parapsihologiei şi perinormalul. Cel mai celebru exemplu vizează însăşi câmpurile electromagnetice (EMF) negate de ştiinţă până în anul 1939, când Semyon Kirilian a reuşit să fotografieze pe un cadru special aura corpului uman. Altă ramură a perinormalului include ciudăţeniile medicale care la început au inflamat lumea medicinii. Un exemplu tipic este cel al „Bărbatului gravid“ din Nagpur, India. Când echipa de medici chirurgi i-au extras ceea ce ei considerau a fi o tumoare gigant, care-i dădea omului aspectul hilar de bărbat însărcinat, a găsit în schimb o fiinţă omenească în abdomenul nefericitului! Ceea ce s-a crezut iniţial un caz paranormal s-a dovedit drept unicul caz înregistrat de „Fetus in fetus“ – Fratele geamăn al bărbatului s-a dezvoltat în abdomenul acestuia. Timp de 36 de ani! În acelaşi registru, dar la polul opus avem metanoia care defineşte fenomenele fizice ale misticismului. Miracole inexplicabile săvârşite de profeţii, sihaştrii, şamanii şi sfinţii tuturor religiilor.

Când ştiinţa explică paranormalul (sau măcar încearcă)

Atunci când vorbim despre fenomene paranormale şi despre felul în care se raportează la ele oamenii de ştiinţă, răsar brusc o grămadă de întrebări dificile şi, încercând să răspundem la ele, ne trezim în mijlocul unor dezbateri stufoase şi pline de capcane. Iată una dintre dileme: Credinţa în paranormal să fie doar rodul ignoranţei? Sau cei care cred în astfel de fenomene sunt, într-un fel, superiori celor care le resping, superiori prin faptul că au o concepţie mai largă asupra a ceea ce există, admiţând complexitatea lumii în care trăim, recunoscând - poate cu un tainic sentiment al miracolului -, că materia şi energia pot fi şi altfel decât ştie toată lumea şi că Universul e plin de lucruri inaccesibile (cel puţin deocamdată) înţelegerii celor mai mulţi oameni? Pe măsură ce volumul de cunoştinţe acumulate de oameni despre ceea ce-i înconjoară sporeşte, tot mai puţine lucruri rămân neexplicate. Dacă paranormal ar însemna, pur şi simplu, ceea ce nu putem explica încă, la un moment dat, atunci paranormalul a pierdut mult teren, de-a lungul secolelor şi al mileniilor, în fata explicaţiilor raţionale. Eclipsele, fulgerul şi tunetul, fenomene cereşti spectaculoase, pentru care strămoşii noştri aveau explicaţii supranaturale, sunt acum explicate ştiinţific copiilor, la şcoală. Ce-a mai rămas, aşadar, din paranormal? Destul de multe; încă există pe lume fenomene dacă nu inexplicabile, oricum neexplicate încă. Ce se întâmplă, aşadar, când oamenii de ştiinţa îşi bagă nasul în aceste fenomene paranormale?

Să luam un exemplu istoric: mesele de spiritism. Aceste şedinţe de spiritism au apărut ca o aplicaţie în practica a teoriei numite tot spiritism în Franţa şi spiritualism în ţările de limbă engleza; e vorba despre concepţia conform căreia lumea ar fi populată de spirite ale celor morţi, iar comunicarea celor vii cu spiritele morţilor ar fi posibilă în anumite condiţii.

Şedinţele de spiritism au devenit la modă în jurul anului 1850; întâlnirile se organizau în jurul unor mese; participanţii îşi ţineau mâinile pe masă, sperând ca mişcările mesei să trădeze prezenţa spiritului chemat şi să permită comunicarea cu acesta. Unii o luau în serios, pentru alţii era un soi de distracţie; oricum, lumea se ocupa intens de şedinţe spiritiste, până când Michael Faraday, unul dintre cei mai renumiţi fizicieni – nu doar ai vremii sale, ci ai tuturor timpurilor – care nu credea în spiritism, a construit un dispozitiv simplu cu ajutorul căruia a demonstrat ca mesele nu se mişcă sub acţiunea vreunui spirit, ci doar ca rezultat al unor mişcări musculare involuntare ale participanţilor. Dispozitivul era alcătuit din două plăcuţe între care se găseau nişte bile de sticlă, plăcile fiind prinse între ele cu o bandă de cauciuc, în aşa fel încât, sub acţiunea unei presiuni aplicate lateral, placa de deasupra putea aluneca, deplasându-se în raport cu placa de dedesubt într-un anumit grad, limitat de legăturile de cauciuc. Deplasarea putea fi observată datorită unui ac indicator. Cu ajutorul aparatului, Faraday a putut demonstra că degetele sunt cele care mişcă masa, şi nu invers. De atunci, popularitatea şedinţelor de spiritism a scăzut mult; ce curios că lumea, care părea atât de interesată şi convinsă de posibilitatea comunicării cu spiritele, a abandonat atât de repede credinţa în entităţile nevăzute după ce un om de ştiinţă a arătat că şedinţele de spiritism în jurul mesei nu erau decât o (auto)păcăleală! Se pare că mulţi dintre cei ce păruseră convinşi nu erau, de fapt, ci ascundeau în suflet un sâmbure de scepticism, pe care spiritul pozitivist al experimentelor lui Faraday l-a ajutat să se dezvolte.

Controversa la zi

Care mai e azi situația “meciului“ dintre savanți sceptici și cei convinși de existența fenomenelor paranormale? Controversa care opune cele două tabere e azi mai vie ca oricând. Progresul tehnologic a venit în ajutorul pozitiviștilor sceptici, iar rafinarea continuă a tehnicilor de investigație scoate tot mai mult la lumina firescul unor fenomene considerate cândva paranormale. Evident, tehnologia nu e de ajuns; e nevoie în continuare de lucrul de care a fost nevoie întotdeauna: de înclinarea de a cerceta fenomenele în spirit pozitivist.

Așa au apărut – și acesta e un fenomen recent, aparținând secolului XX – organizații specializate, dedicate investigării paranormalului, dar nu pentru a dovedi că el există, ci pentru a dovedi că o mare parte din ceea ce se susține că ar fi paranormal e perfect explicabil în termenii cunoașterii științifice actuale. Unele dintre aceste organizații merg foarte departe în încercarea lor de a îndepărta valul de mister de pe anumite fenomene și adesea reușesc să scoată la iveală lucruri destul de neplăcute: erori, minciuni, abordări superficiale ale unor lucruri serioase. E bine? E rău?

Într-un fel, e bine, în măsura în care cercetările lor dezvăluie erori sau înșelătorii, chiar cu prețul dezamăgirii încercate de cei care chiar crezuseră, la un moment dat, în realitatea paranormală a ceea ce văzuseră. Dintr-un alt unghi de vedere, poate fi și rău: dacă în Univers există lucruri încă necunoscute (e clar că există, și sunt mult mai multe decât cele cunoscute), neînțelese și neexplicate, aceste dezvăluiri brutale ale scepticilor discreditează teoriile asupra paranormalului, făcându-le să cadă în derizoriu și astfel împiedicând, poate, inițierea unor investigații care ar putea lărgi aria cunoașterii.

Cea mai cunoscută organizație care se ocupă de astfel de studii este Comitetul pentru Investigații Sceptice (Committee for Skeptical Inquiry - CSI), o organizație americană înființată în 1976 și dedicată investigării unor fenomene presupus paranormale și a unor teorii aparținând științelor de graniță. Semnificativ este faptul ca aceasta organizație a fost cunoscuta, pana in urma cu câțiva ani, drept Committee for the Scientific Investigation of Claims of the Paranormal (CSICOP), fiind așadar orientată în mod special spre cercetarea în spiritul scepticismului științific a unor teorii si fenomene din sfera foarte largă a paranormalului.

• CSI afirma, în programul său, că nu respinge a priori nici o afirmație privind existența paranormalului, ci investighează problema în mod obiectiv.

• CSI publica o revistă populară, intitulată Skeptical Inquirer, urmărind să educe cititorii și consumatorii în vederea adoptării unei atitudini critice (nu de respingere, ci doar critice) cu privire la tot ceea ce înseamnă paranormal, ocult, supranatural.

• Un domeniu căruia îi acordă o atenție deosebită este cel care implică siguranța și sănătatea populației, cu referire la anumite terapii alternative bazate pe teorii pseudoștiințifice și care, utilizate fără discernământ, aduc beneficii numai celor care le comercializează (uneori chiar beneficii enorme) punând, în schimb, în pericol sănătatea și viața consumatorilor.

• Printre membrii – actuali și foști – ai CSI se numără personalități ale științei precum Francis Crick (1916- 2004), laureat al premiului Nobel pentru contribuția la descifrarea structurii ADN; Carl Sagan (1934 – 1996), unul dintre cei mai cunoscuți astronomi ai secolului XX; celebri biologi evoluționiști ca Richard Dawkins (n. 1941) șș Stephen Jay Gould (1941 – 2002), faimosul autor de romane SF (și profesor de biochimie) Isaac Asimov…