Post Reply 
 
Thread Rating:
  • 2 Votes - 5 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
04-22-2011, 05:46 PM
Post: #51
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
iata ca nici Pastele nu a scapat de unele superstitii :

In jurul sarbatorii pascale au luat nastere o serie de superstitii. Iata cateva dintre cele mai cunoscute.

Spala-te pe fata cu apa in care ai tinut un ou rosu

[Image: slide_211225_6377.jpg]

Este bine ca in dimineata de Pasti sa iti speli tenul in apa neinceputa in care ai pus un ou rosu, o moneda si o frunza de urzica. Astfel, obrajii tai vor fi sanatosi si imbujorati precum oul rosu, vei fi tare precum moneda si aspru precum urzica. In timp ce iti speli obrazul se spune:

“Sa fiu sanatos/a si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit/a ca ouale in zilele de Pasti”.

Potrivit Garbo, in anumite zone ale tarii, firul de urzica este substituit de un fir de iarba, simbol al belsugului, iar moneda de un banut de argint, sugerand tot bunastarea.

Sa nu-ti lipseasca ouale rosii de pe masa

[Image: slide_211225_6380.jpg]

* Ouale rosii nu trebuie sa lipseasca de pe masa de Pasti caci sunt considerate a fi pazitorii casei.

* Persoana care a pastrat un ou rosu timp de patruzeci de zile de la Paste, iar acel ou nu s-a stricat, va avea parte de noroc tot timpul anului. De asemenea, in unele regiuni ale tarii ouale rosii se ingroapa in pamanturile cultivate. Se crede ca aceste pamanturi vor fi ferite de grindina, inundatii sau alte dezastre ale naturii.

* Este interzis sa inrosesti ouale in ziua de Pasti daca nu vrei sa atragi asupra ta bolile. Ca si in ziua de Revelion, daca vrei sa ai parte de un an benefic, prima persoana care iti trece pragul in ziua de Pasti trebuie sa fie o persoana de sex masculin.

* In anumite regiuni ale tarii, in noaptea de Inviere sunt adusi cocosi la biserica. Posesorul cocosului care incepe sa cante primul este considerat ca avand parte de noroc tot cursul anului.

Obiceiul udatului
[Image: slide_211225_6379.jpg]

* In vremuri de demult, in cea de-a doua zi de Pasti, exista “obiceiul udatului”: baietii obisnuiau sa stropeasca fetele cu apa de la fantana. Se credea ca tinerelor le va merge bine tot anul, vor fi frumoase si curtate de flacai care mai de care mai mandri.

* Lumanarea cu care a fost adusa lumina in casa in Noaptea Invierii este considerata a avea puteri binefacatoare si de aceea nu trebuie aruncata. Atunci cand esti incercat de griji sau boala, te afli in pericol sau te incearca un necaz mare este indicat sa aprinzi aceasta lumanare.

* Chiar daca ouale incondeiate fac deliciul sarbatorilor pascale, atunci cand vine vorba de a imparti pentru sufletul unui mort, traditia spune ca doar ouale rosii sunt primite de Dumnezeu. De asemenea, daca doua persoane ciocnesc oua in ziua de Pasti, exista credinta ca se vor intalni pe lumea cealalta.

Nu lua sare in maini in ziua de Pasti
[Image: slide_211225_6381.jpg]

* Conform unei alte superstitii cunoscute de Pasti, cel care va lua sare in maini in aceasta zi va avea mainile asudate, fiindu-i imposibil sa lucreze. Exista un lucru pe care il poti face pentru a impiedica ca mainile sa nu-ti naduseasca: cand te intorci de la slujba de Inviere, atinge clanta usii sau o bucata de fier rece.

* Copiii nascuti in ziua de Pasti sunt copii binecuvantati de Dumnezeu si vor avea parte de noroc si lumina in viata.

* Ploaia si vremea rece in ziua de Pasti sunt semne ca va fi vreme uracioasa pana in ziua de Rusalii.

preluat de aici

Purtarea cu adevarat omeneasca este bunavointa fata de semeni. (Marc Aureliu, Catre sine insusi)
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
04-23-2011, 09:51 PM
Post: #52
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Ritualuri crestine in Sambata Mare

Momentul cel mai important al acestei zile este cel cand se prepara PASCA, una dintre cele mai semnificative bucate rituale ale Pastilor. De cele mai multe ori PASCA se plamadeste in forma rotunda, amintind de scutecele in care a fost infasat Iisus.

Alteori, se face in forma dreptunghiulara, deopotriva cu mormantul in care a fost asezat Iisus dupa moarte. Este deosebit de interesant acest paralelism, aceasta pendulare intre viata si moarte. Un singur aliment care poate reprezenta atat viata, cat si moartea.

Cu siguranta, acesta este motivul pentru care pasca, preparata doar o singura data pe an, capata puteri magice, dincolo de fire. In timpul plamadirii ei, femeia face semnul crucii, pentru ca Dumnezeu sa-i dea putere si har si, mai mult decat atat, deasupra pastii se pune obligatoriu o cruce din aluat.
Femeia, indeplinind acest ritual, capata pe data mari puteri, devenind un fir conductor. Prin intermediul rugaciunilor ei, pasca va capata proprietati aparte si, in acelasi timp, pasca, aliment ritual, o innobileaza pe cea care a creat-o.
Crucea din aluat, asezata la sfarsit peste pasca, este deosebit de importanta, caci pastrata intr-un loc ferit, ii poate proteja pe cei din casa la nevoie, aparandu-i de furtuni, de boli sau de duhurile cele rele. „Precum s-a schimbat aluatul in cuptor si a luat forma si fata, asa sa se schimbe si furtuna care vine, si precum cu crucea se pot apara toate relele, asa sa se apere si piatra care vine! Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Iius Hristos s-a rastignit pe cruce.”
Este un semn foarte bun daca pasca creste frumos pentru ca urmeaza un an plin de spor si lipsit de pericole. Cojile de la ouale folosite pentru prepararea pastii este bine sa fie aruncate intr-o apa curgatoare, existand credinta ca ele vor ajunge in cele din urma in Tara Blajinilor - popor arhaic, numit de multe ori poporul rohmanilor, neam de oameni blanzi si credinciosi, anuntandu-i si pe ei ca a sosit Pastele.
Un al doilea moment important al acestei zile este legat de credinta conform careia in noaptea de Sambata spre Duminica se deschide cerul, iar cei cu mare credinta in Dumnezeu ii pot vedea pe Iisus si pe ceilalti sfinti stand la masa alaturi de Domnul.

Credinta populara spune ca acela care a reusit sa vada cum se deschide cerul ii poate cere orice lui Dumnezeu si acesta ii va da.
De aceasta credinta este legat un alt obicei din Sambata Mare: gospodarii fac focuri in curte sau in apropierea bisericii si asteapta pana la miezul noptii, cand se indreapta cu totii spre biserica.

Si tot de foc este legata si urmatoarea traditie: in noaptea de dinaintea Pastilor sau a Sfantului Gheorghe, unii oameni se duc pe camp ca sa stea la panda. Se spune ca, daca esti atent, poti vedea ca din pamant ies flacari inalte indicand locul unde se afla ascunse comorile. Exista insa si o regula, caci nu toate comorile sunt bune.

Daca flacarile apar inainte de miezul noptii, e semn ca acele averi sunt necurate si e bine sa te feresti de ele. Daca insa flacarile apar dupa miezul noptii, atunci cel care gaseste comoara se poate considera norocos, caci se va bucura de ea.

Sa murmuram sfintenia acestor muguri de vers pe care Vavila Popovici a plasmuit-o in emotionanta sa poezie "Vinerea Mare", inchinata suferintelor Mantuitorului IIsus Hristos pe cruce...
Si totul in tacere deplina, impresurati de marea linistii, lasand doar sunetul grav de toaca sa strabata zarile.

"Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos.
Se-aude toaca.
Credincioşii se-ndreaptă spre biserici.
Începe slujba religioasă.
Îngerii coboară blând din cer,
îşi pregătesc glasurile,
întind aripile deasupra capetelor noastre.
Îngerii sunt cu noi!
Preoţii înalţă rugăciuni,
se-aud cântări de cinstire, întreaga fire
se-nfioară.
Se-aprind lumânări,
se luminează inimi şi gânduri.
Se cântă Prohodul...
Îngerii trişti cântă cu noi !
Clopotul bate.
Pe cer trec nori alungaţi de vânt.
Păsări tresar din somn speriate.
Printre unde sonore
şi foşnet de aripi,
lumânările noastre,
unite-ntr-o singură lumină mare…
Învăluiţi în propria lor lumină,
Îngerii se află printre noi!
Înconjurăm biserica,
împreună cu preoţii,
purtători ai sfântului Epitaf.
Ne oprim de patru ori
şi ne hrănim sufletele cu rugile lor.
Trecem pe sub Epitaf...
Îngerii sunt cu noi!

De secole rememorăm
tristeţea acelor zile,acelui timp,
Patimile lui Hristos,
Cel venit să ne lumineze,
să ne dezvăluie sensul vieţii."



http://ziureldeziua.blogspot.com

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
04-24-2011, 12:43 AM (This post was last modified: 04-24-2011 12:43 AM by anuk.)
Post: #53
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
HRISTOS A INVIAT !!



Datinile de Sfintele Pasti la romani


Pentru slujba Invierii, credinciosii pregatesc cosul pascal si isi manifesta prezenta si bucuria la actul Invierii, dupa specificul fiecarei zone.
De Sfintele Pasti, in satele si comunele din nordul Sucevei se pregatesc diferite dulciuri in mod special “Babele”, prajitura facuta din cozonac, ce se toarna in forme speciale. Umplutura se pregateste din nuca, rahat si stafide. “Babele” sunt duse la slujba de Inviere. Dupa terminarea acesteia, credinciosii merg la cimitir, cu lumanarile aprinse, pentru a aduce lumina celor dragi, plecati la viata vesnica.
Traditia din noaptea de Sfintele Pasti este continuata prin participarea la slujba de la ora 4 dimineata. Preotul sfinteste bucatele din cosul pascal, din care nu lipsesc “Babele” – simbolul vietii cumpatate, sarea, zaharul, sunca si banii. Tot acum sunt sfintite pachetele care vor fi impartite celor saraci.
In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.
In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteaze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se asaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.
Inainte de a incepe degustarea bucatelor, fiecare membru al familiei se “spala” pe fata cu un ou rosu, pentru a fi sanatos si rosu ca oul, se spala apoi cu bani, cu convingerea ca nu va avea paguba tot anul, iar la urma - cu flori, pentru a ramane frumosi ca floarea.
In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca in locul globurilor se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.
La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si…cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci .
Pe langa datina cosului pascal, se mai pastreza cateva obiceiuri deosebite: ele vestesc intampinarea Pastelui cu bucurie si dragoste pentru semeni.
O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor “Sarbatori fericite”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.
In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti(vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.
In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat “hotii”, cat si “pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
Dupa 1989, s-a instituit obiceiul ca in orase uneori si la sate, la marile sarbatori religioase si populare sa contribuie si artistii profesionisti si amatori. In ziua de Pasti, fiind cea mai mare sarbatoare a crestinilor ortodocsi, se organizeaza cu acest prilej multe expozitii de icoane pe sticla sau pe lemn. Astfel de manifestari artistice au loc de pilda la Palatul Mogosoaia - Galeria Cuhnia - si la Muzeul Taranului Roman.
Luminarea de Inviere. In noaptea de Inviere multime mare de popor vine la biserica. Fiecare credincios poarta in mina o luminare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta luminare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Multi pastreaza restul de luminare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz in casa. La sfirsitul alujbei, preotul imparte tuturor sfintele pasti, adica piine sfintita, stropita cu vin si cu aghiazma.

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
06-01-2011, 11:59 AM
Post: #54
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Tradiţii în Cireşar .


A şasea lună a Calendarului gregorian poartă numele după Zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate.
La români, în tradiţia po39ră, iunie se numeşte „cireşar” după primele fructe care se coc în această perioadă.

Se spune că:
- dacă fulgeră şi tună în iunie, vara va fi ploioasă şi cu belşug la grâu;
- dacă plouă mult, se strică via;
- dacă e secetă, va fi belşug la porumb;
- dacă sunt omizi, recolta la grâu şi struguri va fi mănoasă;
- nu se mână oile în locuri umede să nu facă gălbează;
- acum se seamănă ridichile şi guliile de toamnă, conopida de iarnă şi se sapă viile a doua oară.

În această lună vegetaţia ajunge la maturitate.
Cea mai lungă zi din an este 21 iunie, ziua solstiţiului de vară.
Tot în această lună, la 24 iunie, conform calendarului po39r, ţăranul român sărbătoreşte Sânzienele sau Drăgaica, iar după calendarul creştin, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele - sărbătoarea solstiţială care ne aminteşte de divinitatea lunară, echinocţială şi agrară, identificata cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec, protectoare ale lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate.
Sânziana sau Drăgaica sunt denumiri date, în funcţie de zonele etnografice, unei zâne care, conform unor vechi credinţe, pluteşte peste păduri în ziua solstiţiului de vară, împreună cu alaiul nupţial format din zâne fecioare.
Conform afirmaţiilor etnologului Aurel Bodiu, ritualurile acestei sărbători le întâlnim în spaţiul balcanic într-un areal foarte larg, fiind cuprinse de întreaga cultură mediteraneană.
Denumirea dacă a obiceiurilor autohtone legate de Sânziene s-a pierdut în timp, păstrându-se cel roman - Sânziana (de la Sancta Diana), care circulă şi azi în Ardeal, dar şi cel slav - Drăgaica, care a venit mai târziu şi circulă în Muntenia şi Oltenia.
Se spune din vechime că „Sânzienele” erau zâne ale pădurii, ale câmpurilor şi ale florilor. Bătrânii le spuneau femei sfinte care umblă noaptea pe câmp, fete răpite de zmei, închise în palate fermecate, pe fundul apelor şi lăsate să vină pe pământ doar în noaptea de Sânziene.
În această noapte, se crede că Sânzienele iau puterea şi mirosul florilor, însă dau roadă seminţelor, ard păşunile, dar feresc holdele de piatră şi de furtuni.
Ca aproape toate tradiţiile noastre şi practicile acestei sărbători legate de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, păstrează, un amestec fascinant de creştinism şi magie: “în Noaptea de Sânziene, Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stele şi vânturile" - M. Sadoveanu.
În zorii zilei de Sânziene, femeile se purificau spălându-se cu apă neîncepută din fântâni sau izvoare, se îmbrăcau în straie de sărbătoare şi ieşeau la câmp pentru a culege ierburi de leac şi descântece, pe care le duceau la biserică, având credinţa că prin sfinţire vor fi curăţite de influenţele negative ale Rusaliilor sau Ielelor (zânele rele ale pădurilor).
Pe parcursul anului, femeile se spălau cu apa în care puneau aceste plante împreună cu florile de sânzie, astfel împrumutând din frumuseţea, vigoarea şi forţa terapeutică a florilor soarelui (cum li se mai spune sânzienelor).
Se spune că după această zi, plantele de leac îşi pierd valenţele tămăduitoare, de-acum mai pot fi culese doar flori albe şi galbene de sânziene (iarba Sfântului Ion) pentru vindecarea frigurilor, vătămăturii sau a guturaiului.
În Ziua de Sînzieniene amuţeşte cucul, înecându-se cu grăunţe de orz. Această pasăre-oracol, îşi începe cântul la Blagoveştenie şi îl încheie la Sânziene, transformându-se, apoi, în uliu.
Din această zi, plantele nu mai cresc, doar rodesc, soarele strălucind acum mai puternic decât în oricare altă perioadă a verii.
În Noaptea de Sânziene răsare Găinuşa, se măreşte noaptea şi ne îndreptăm spre toamnă.
Împletirea cununii este un obicei cu valenţe oraculare pentru fiecare membru din familie. Simbol solar, cununa de sânziene este reprezentarea fitomorfă a zeiţei agrare.
Pentru bărbaţi, cununile se împletesc în formă de cruce, iar pentru fete în forma de cerc, se aruncă pe acoperişul casei şi se aşteaptă semnul de viaţă lungă, noroc, sau căsătorie grabnică.
Credinţele populare spun că în anumite zone, pe drumul de întoarcere spre sat, fetele privesc prin cununa de sânziene şi în funcţie de vârsta şi însuşirile fizice ale persoanei văzute, îşi imaginează ursitul. Etnologul Aurel Bodiu numeşte acest gest, prin care se descoperă o lume simbolică, trecere prin metaforă.
În alte locuri, fetele îşi pun sub cap flori de sânziene neîmpletite, pentru a visa cu cel ursit, iar în alte părţi, dimineaţa înainte de răsăritul soarelui, fete şi feciori intră în ocolul vitelor cu cununi împletite şi le aruncă în coarnele vitelor. Dacă vita, în cornul căreia s-a oprit cununa, este tânără, aşa va fi şi perechea celui sau celei ce-a aruncat, în caz contrar, ursitul sau ursita vor fi mai bătrâni.
Cununi de flori se pun şi la cornul casei şi acareturilor, pentru a fi în paza duhurilor bune.
Se crede că la miezul Nopţii de Sânziene, înfloreşte iarba-fiarelor cu care se pot descuia toate lacătele, din acest motiv ea este căutată, în special, de către tâlhari.
În Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, sărbătoarea sinonimă cu Sânzienele poartă denumirea: Drăgaicele. Despre ele se spune că se nasc la echinocţiul de primăvară din Calendarul iulian (9 martie), cresc şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară din Calendarul Gregorian.
De ziua lor, Drăgaicele plutesc prin aer, cântând si dansând, îmbogăţind recoltele, dând putere tămăduitoare plantelor sau proorocind norocul tinerelor fecioare (foto AIEF - C. Popescu).
În sudul ţării, în ajunul Drăgaicelor, se întâlnesc fetele de măritat cu flăcăii de însurat, aprind făclii pe care le învârtesc în sensul mişcării solare şi strigă:
"Du-te Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea, floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească."

Bătrânii spun că în Noaptea de Sânziene se adună Ielele şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut.
Odinioară, cu ocazia acestei sărbători, se organizau târguri, locuri prielnice pentru tinerii care se cunoşteau aici şi legau căsătorii.
Sân Petru de Vară - Sărbătoarea lupilor (29 iunie)
Sfântul Petru este cel mai iubit şi respectat sfânt din calendarul tradiţional românesc, în foarte multe povestiri şi legende fiind cel despre care se spune că, împreună cu Dumnezeu, umbla pe pământ.
Sfântul Petru este patronul agricultorilor, el ţine grindina şi stăpâneşte piatra. Pentru că este numit şi patronul lupilor, cei care ţin această sărbătoare vor avea linişte, pentru că turmele de oi sau cirezile de vite le vor fi apărate.
O legendă ne spune că: odată, când sfinţii umblau pe pământ, Sf. Petru şi Pavel au intrat într-o cârciumă, unde-au găsit o mulţime de oameni la o petrecere. Sfinţii li s-au alăturat acestora, dar după ce-au obosit, şi-au dat seama că nu le-a plăcut şi, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au determinat să petreacă, au hotărât ca de-atunci, în această zi să se ţină post.
Conform calendarului ortodox, în perioada 4-28 iunie nu se fac nunţi, aceasta fiind perioada de post a Sfinţilor Petru şi Pavel.
La Sânpetru de vară apar licuricii, despre care se crede că ar fi scântei căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din bici. Sf. Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciţi în pădure.
Numele sfântului îl găsim şi în colindele româneşti, când, împreună cu Dumnezeu, mergeau atât la casa bogatului, unde nu erau primiţi, cât şi la cea a săracului, care întotdeauna îşi împărţea puţinul cu oaspeţii drumeţi.
La marile sărbători, când se spune că se deschid cerurile, Sf. Petru este văzut în dreapta lui Dumnezeu ţinând cheile Raiului, el fiind cel care, în funcţie de faptele noastre, ne primeşte, sau nu, în Grădina lui Dumnezeu.




http://folclornepieritor.blogspot

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
06-11-2011, 12:23 AM
Post: #55
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Astazi sunt Mosii de vara


În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară, cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare, se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor. Tot în această zi este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor, executat de cete de flăcăi, dans constând din săritul peste foc pentru a scăpa de iele - zâne rele.

Şi tot ca la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele "Cincizecimii", erau interzise jocurile din circuri şi spectacolele păgâne. Casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei, obicei moştenit de la evrei. În biserici se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
06-11-2011, 05:31 PM
Post: #56
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Mosii de vara in superstitii si traditii romanesti
http://godessdiana88sex1.blogspot.com/20...ii-si.html

...si maine este o zi...
http://www.verze.ro/forum-femei.html
Visit this user's website Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
06-23-2011, 05:54 PM
Post: #57
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
24 Iunie – Sfântul Ion de Vară; Sânzienele (Drăgaica)

Sfantul Ioan Botezatorul este marturisit de Hristos mai mare decat toti cei nascuti din femei, si mai mult de prooroc, care a saltat in pantecele maicii sale si a propovaduit oamenilor venirea Mantuitorului nostru.
Ioan este fiul preotului Zaharia si al Elisabetei. Este numit si Inaintemergatorul, pentru ca a anuntat si a pregatit venirea Mantuitorului.
Insasi nasterea lui Ioan a fost o minune, caci parintii sai nu au avut copii pana la adanci batraneti, iar acest lucru era considerat un adevarat blestem la poporul evreu.
In timpul saptamanii cand era de rand la templu, Zaharia a intrat sa tamaieze. Pe cand tot poporul era afara si se ruga, i s-a aratat ingerul Domnului, care l-a anuntat ca rugaciunile i-au fost ascultate, si ca Dumnezeu le va da un copil, caruia sa-i puna numele Ioan. Pentru ca a fost neincrezator in vestea adusa de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a ramas mut pana in ziua cand s-au implinit acestea.
Cand a crescut, Ioan a plecat sa traiasca in desert, unde se hranea cu miere salbatica si lacuste si se imbraca cu haina din par de camila, apoi a venit sa propovaduiasca venirea lui Hristos.

Drăgaica, divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate sinonimă cu Sânziana. Drăgaica se naşte la 9 martie, echinocţiul de primăvară în Calendarul Iulian, ziua morţii Babei Dochia, creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în Calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, Sânziana sau Drăgaica şi este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe în timpul dansului nupţial, jocul Drăgaicei.

În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica păstrează amintirea Marei Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul divinităţii este îmbrăcată ca mireasă, cu o rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununei. În timpul ceremoniei nupţiale Drăgaica bagă bob spicului de grâu, împarte rod semănăturilor şi femeilor, înmulţeşte păsările şi animalele, stropeşte cu rouă şi miros plantele de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat. Dar, când i se nesocoteşte ziua, Drăgaica stârneşte vijelii şi vârtejuri, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros. După dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la Amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros şi puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, se întoarce frunza pe plop, ulm şi tei. Manifestările cultice, câmpeneşti şi montane, de cinstire a zeiţei agrare au devenit ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi vestite târguri, bâlciuri şi iarmaroace de Drăgaică şi de Fete.

Divinitatea agrară la vârsta fecundităţii şi maternităţii a fost atestată cu numele de Drăgaica în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi cu numele de Sânziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina.

Versificaţia octosilabică catalectică Ritm aksak bazat pe repetarea unei formule ritmice. Melodia compusă din două rânduri melodice. Primul = tetratonie, al doilea = ionic, care îşi are originea într-o pentatonie dezvoltată.



Hai, Drăgaică să sădim
Să sădim, să răsădim
Că ştim iarna ce păţim.
C-a venit iarna bogată
Cu Drăgaica scuturată.
Cu Drăgaica scuturată.
Şi-au venit Drăgăicili
Şi-au venit Drăgăicili
Să reteze spicili,
Să reteze spicili.
Spicili sunt măricele
Drăgăicili, frumuşele
Drăgăicili frumuşele.
Se retează cu plăcere
Că sunt tare multicele
Că sunt tare multicele
Grâul spic ca vrabia
Grâul spic ca vrabia
Şi paiul ca trestia
Şi paiul ca trestia
Cu tichii de la copii
Cu tichii de la copii
Cu mărgele de la fete
Cu cercei de la neveste.
Hai, Drăgaică să sădim
Să sădim să răsădim
Că ştim iarna ce păţim


________________________________________


Legenda Sanzienelor

Sarbatoarea de Sanziene ( solstitiu de vara ) este si o sarbatoare a dragostei, solara si lunara in acelasi timp. Diverse ritualuri au loc atat in zori cat si in plina zi, sub lumina si focul astrului datator de viata, cat si pe inserate si in taina noptii, sub lumina clara a lunii. Atunci, la solstitiu, soarele danseaza pe cer, iar jos, pe pamant, un alt dans se naste : dansul Sanzienelor. Ceea ce este sus este si jos... In aceasta zi de cumpana intre doua mari intervale ale Timpului, in sate se practicau ritualuri pentru fertilitate, pentru protectie, pentru tamaduire. Multe s-au pierdut, s-au atenuat ori si-au pierdut din intelesul originar. De ce ? Pentru ca omul s-a indepartat de natura, s-a instrainat, a inlocuit vechiul stil de viata cu unul nou, mai tehnic, a alungat intuitivul. Dar, dupa cum stim, tot ceea ce reprimam are tendinta sa revina la suprafata atunci cand ne asteptam mai putin...


ROUA SI FLACARI

Sarbatoarea Sanzienelor, fascinanta noapte ce este poarta intre doua lumi, intre profan si sacru, intre pamantesc si ceresc, este ambivalenta, stand atat sub semnul Lunii, Yin, semnul acvatic, cu elementele sale : izvoarele din paduri, in care se scalda oamenii in zori pentru sanatate si frumusete ; roua, apa de flori, in care se „imbaiaza”, asemenea nimfelor, fetele si femeile tinere, pentru a primi frumusete si iubire... Si semnul Soarelui, Yang, apare si el in focurile de Sanziene ce sunt aprinse pe dealuri, in facliile pe care flacaii le rotesc in sensul miscarii Soarelui, pentru purificare si protectie. Se aprind focuri pe dealuri, se aprind focuri si in ceruri. Este o noapte in care orice este posibil si de aceea oamenii se deschid, cauta, se integreaza in ritmurile cosmice, asteapta, iubesc.


REFLEXII LITERARE

Cand vorbim de magia noptii de Sanziene, ne referim la farmecul acestei nopti, farmec ce deriva din lucrurile tainice care se pot intampla in acest interval. Dar ce se poate intampla, mai precis ? In romanul „Noaptea de Sanziene”, capodopera lui Mircea Eliade, personajul principal, fascinat si el de vraja nocturna a solstitiului de vara, marturiseste ca se intampla atunci ceva misterios, dincolo de fire. Se poate intampla orice doar pentru cel care crede in miracole si le asteapta, printre care si miracolul iubirii.
Este semnificativ faptul ca romanul lui Eliade se deschide cu intalnirea celor doi iubiti intr-o padure, chiar in noaptea de Sanziene si se incheie, ciclic, tot intr-o-alta-padure, dupa doisprezece ani, tot in noaptea de Sanziene, cand cei doi, cuplul originar , se contopesc in iubire si in moarte, adica in vesnicie... Noaptea de Sanziene devine astfel si un timp al iubirii unice, nepieritoare...
Se pot intampla si alte miracole : „Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile”. Dar probabil se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca... Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune intre lumi, intre lumea de sus si lumea de jos, cand circula liber energiile si vibratiile. In acea noapte mirifica se pare ca cei simpli, cu inima curata, au acces la taine, asa cum i se intampla padurarului Peceneaga, din romanul sadovenian „Noptile de Sanziene”. Acestui om simplu, care iubeste padurea, i se dezvaluie cunoasterea limbii animalelor, limba pe care si omul adamic o cunostea inainte de cadere.

Acestui moment, cand se deschid cerurile si cand se poate comunica cu spiritele naturii, i-a inchinat si William Shakespeare piesa „Visul unei nopti de vara”. In aceasta noapte atemporala, sub fascinatia lunii ce se oglindeste in lac se dezlantuie jocuri nebune, poate un rest al jocurilor dionisiace. Aceasta noapte a miezului verii, ca noaptea Sfantului Andrei la noi, are acea putere sa scoata la iveala tot felul de nebunii ale creierului omenesc. Intr-o singura noapte se petrec atatea , si scenele sunt traite atat de oamenii obisnuiti, cat si de duhurile padurii si de figurile mitologice. Si totul, cum spuneam, sub vraja lunii. Sa nu uitam ca zeita lunii era Diana, de la care provine si numele-romanesc-al sarbatorii.


SEMNIFICATII ACTUALE

Dar ce mai inseamna aceasta sarbatoare cu manifestarile ei exuberante pentru omul inceputului de secol XXI ? Sau, mai bine spus, mai poate avea vreo semnificatie intr-o lume supertehnologizata ?

Daca ramanem in arealul britanic, vedem ca in fiecare an la Stonehenge se incearca o resuscitare a sarbatorilor precrestine, a traditiilor druidice, desi exista o ruptura clara intre omul antic, care credea pur si simplu in virtutile sacrului, in sarbatorile sale si cel modern, desacralizat, care vrea sa creada, care isi „creeaza” sarbatoarea, desi nu mai percepe prea bine „duhul”ei. Dar chiar si asa, o sarbatoare „croita” dupa vechi tipare ii poate reda omului postmodern acele simple bucurii uitate. Mii de oameni se strang la fiecare solstitiu de vara in jurul templului de la Stonehenge, pentru a celebra apogeul verii. Unii se imbraca in alb, altii se considera preoti druizi ce continua traditiile precrestine saxone...


Dar la noi ?

In sud, anual se desfasura in aceasta perioada Dragaica. Initial targ agrar, a devenit mai tarziu un targ-balci, unde targovetii se puteau delecta cu bucate traditionale, se dadeau in tiribombe, totul culminand cu ziua Dragaicii, cand aparea alaiul de fete imbracate in costume traditionale, impodobite cu lungi valuri albe, iar in fruntea lor era Regina acestor „zane'’, Dragaica cea preafrumoasa. Obiceiul era legat de un ritual agrar antic, cu accent pe cultul zeitei Diana. Cei care „tineau” acest obicei erau in majoritate satenii. Acum acestia s-au imprastiat in lumea larga, cei mai multi sunt in Italia, in Spania, unele sate sunt aproape pustii. Si atunci... vorba unui batran mester : „Cine sa mai tina Dragaica ?” Totusi... mai ramane ceva. In sate, oamenii isi mai impodobesc hainele si camerele cu flori galbene de Sanziene sau aprind la capataiul patului o lumanare...

Dimpotriva, citadinul supertehnologizat cauta sarbatoarea si o reinventeaza in felul sau. Astfel, in Bucuresti a devenit deja o traditie Noaptea de Sanziene in livada de la Minovici. Putem vorbi de o urbanizare a sarbatorii ? Iata, in livada orasenii pot admira expozitii in care descopera forme decorative imprimate, sculptura tesuta, pot asculta un melanj de folclor si jazz sau pot privi dramatizari legate de misterul Sanzienelor, totul incheindu-se cu o parada a modei, bineinteles, creatiile prezentate fiind inspirate tot din legenda Sanzienelor.

Iar in nord-vest se infiripa o cautare a miraculosului, intr-o padure mirifica, padurea Baciu de langa Cluj, unde se pare ca se petrec lucruri bizare, inca neexplicate. Acest spatiu special poate fi asemanat ca incarcatura energetica cu Stonehenge, sustin unii. Acolo exista un loc numit Poiana Rotunda. Cativa pasionati de aventura si de taine-inca-nedescifrate au organizat de Sanziene incursiuni in acel necunoscut. Cum e sa-ti petreci noaptea de Sanziene acolo ? Peisajul este mirific, cerul instelat se vede clar in noapte, cei stransi acolo, in cerc, privesc cu atentie si descopera in mijlocul cercului lumini... Pelerinii sunt obositi, au mers mult pe jos, dar a doua zi, surprinzator, nu mai simt deloc oboseala, dimpotriva. Sa fie padurea cu farmecele ei ?... Calatorii au cautat miraculosul , cu inimile deschise, si se pare ca au gasit ceva...


Ce a mai ramas din spiritul sarbatorii de altadata ? Destul de putin. Dar exista inca oameni legati de trecut, de traditie, pasionati de lucrurile de taina, care incearca sa readuca magia si sacrul in viata noastra. Daca vor reusi, aceasta este deja o alta poveste...




Carmen Cortez


http://www.superstitii.ro

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
06-24-2011, 01:07 AM
Post: #58
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Sanziene


[Image: sanziene.jpg]

Noaptea Sanzienelor,

Intre cer si pamant…

Iubite de Luna si vant,

Plutesc peste plaiuri…

Alaiuri de zane cantand.

Cunune-mpletesc…

…din razele Lunii,

Din florile-alese

Proaspat culese…


http://www.youtube.com/watch?v=WaT-REqI5...r_embedded


Din roua de seara…

Cunune-mpletite.

Soarele si Luna…de-or purta cununa…

Fi-vor numai Una

Apoi…, in padurea batrana…

Zane la fantana

Aseaza pe ape,

Iubiri arzatoare, din raze de floare.

In noaptea minunata…

Se-arata atunci…

.odata…

Din dragoste-ntrupat,

Stejarul fermecat…

Razele Lunii,

I-au despletit cununa,

Si zanele-i teasa

Din lumina-aleasa.

La radacina lui te-astept,

Zburator purtat de vise.

In miez de noapte un sarut,

Pe buze iti voi pune.

In brate sa ma tii…

In ochii-ti sa ma pierd…

…pana-n zori de zi…

Si zane sa ne cante,

Pe aripi sa ne poarte,

De mana sa ne tinem,

Iubind in miez de noapte,

In noaptea fermecata.


http://www.astrosofia.ro

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
06-29-2011, 11:29 AM
Post: #59
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Potrivit datinilor populare romanesti, unele dintre ele pitoresti si chiar nostime, Sfintii Petru si Pavel stau in Luna: primul la dreapta, al doilea la stanga. Sfantul Petru este cel care are cheile de la poarta si incaperile Raiului, fiind si mana dreapta a lui Dumnezeu. Petru ar fi si cel care stapaneste piatra, grindina si este patronul plugarilor.

In popor sarbatoarea se numeste San-Petru de Vara si marcheaza miezul verii agrare si rastimpul secerisului. . In multe povestiri si snoave populare San-Petru apare precum un om obisnuit: imbraca straie taranesti, lucreaza pamantul, creste vite si, desigur, pescuieste.

De Sfantu Petru si Pavel apar licuricii – care ar fi scanteile cazute pe pamant dupa ce sfantul plesneste din biciul sau; licuricii vin in ajutorul celor rataciti prin padure, indrumandu-i.

In aceasta zi inceteaza a mai canta cucul si privighetoarea; iata cum se arata in popor de ce cucul nu mai canta: "Un singur nas a avut cucul, si ala o fost Sampietru. Dar cum o fost el cucul p-atunci, s-a apucat de-a furat caii lui nasu-sau. Nasu-sau alearga mereu dupa ei, doar, doar o pune mana pe ei. De la Sampietru-nainte cucul iar nu mai canta, de frica nasu-sau, i-e frica ca-l aude".

Fiind pus mai mare peste incaperile Raiului, San-Petru imparte hrana animalelor salbatice – si mai ales lupilor, aceasta zi fiind denumita si “Sarbatoarea lupilor”, si fierbe grindina pentru a o marunti prin topire si a deveni mai putin primejdioasa pentru oameni si ogoare.

Cand tunetele se aud cumva innabusit ori se izvodeste huruit mare in ceruri inainte de ploaie se spune ca Sfantul Petru a pus la fiert piatra pentru grindina.

In aceasta zi, zisa si Mosii de San-Petru de Vara, se fac pomeni pentru cei morti – colaci, lumanari, mere dulci sau acre. Cica nu e ingaduit nici unei femei sa manance mere pana in aceasta zi, fiindca altfel ii supara pe morti. Dupa sarbatoare insa, femeile tinere pot manca mere, cele varstnice fiind nevoite sa mai astepte pana la Sfantul Ilie. In aceasta zi se duc la biserica mere, zarzare, coliva, colaci iar cine are - si putina miere in faguri.


Ion Ghinoiu - „Obiceiuri populare de peste an”

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
07-01-2011, 01:14 AM
Post: #60
RE: TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI
Tradiţii în luna lui “Cuptor”



Această lună îi este dedicată lui Caius Iulius Caesar, împaratul roman care a introdus calendarul iulian.

Săptămânile lunii iulie se numesc: „săptămâna secerişului” “săptămâna Panteliilor”, “săptămâna lui Sântilie” şi “săptămâna verii”.

În "săptămâna secerişului" se seceră grâul lucrându-se de la răsăritul până la asfinţitul soarelui. Săptămâna a doua este dedicată Panteliilor (Pârliilor), surorile Sfântului Ilie.

A treia săptămână îl are în centru (20 iulie) pe Sfântul Ilie «Căruţaşul Raiului», cel despre care se spune că leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăzneşte.

Ultima săptămână a lunii iulie este dedicată verii, anotimpul cel mai călduros din an. Circovii de Vară; Sf. Marina - 17 iulie Divinităţi malefice, Circovii de vară trimit stihiile naturii, sau animale dăunatoare, să-i pedepsească pe cei care nesocotesc sărbătorile lor. Aceste sărbători sunt mai cunoscute în satele din Oltenia, Muntenia şi Moldova şi se ţin pentru ca oamenii să fie feriţi de boli.
În Calendarul po39r, Cricovii marchează, mijlocul Verii Pastorale (care începe la Sângiorz şi se încheie la Sâmedru) şi, împreună cu Circovii de Iarnă, adică miezul Iernii Pastorale, împarte anul agrar şi pastoral în două anotimpuri egale ca număr de zile
. Despre Sf. Marina se spune că protejează sufletul copiilor morţi. Această zi o ţin, în special, femeile însărcinate, de frica bolilor.
În aceste zile, menta, muşeţelul, sau pelinul, capătă puteri magice, vindecătoare. Pelinul, cules acum, se pune la uscat şi este folosit în descântece.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - a cărui zi a fost stabilită de biserica ortodoxă la 20 iulie În Panteonul românesc Sântilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. „Faptul că mitologia folclorică a profetului Ilie conţine un mare număr de elemente proprii unui zeu al furtunii, probează cel puţin că Gebeleizis era încă activ în momentul creştinizării Daciei, oricare ar fi fost numele lui la acea epocă.” Mircea Eliade – „De la Zalmoxis la Genghis-han” „În mitologia geto-dacilor Gebeleizis era zeul cerului, al soarelui şi intemperiilor, iar divinitatea antagonică lui era Zalmoxis – zeu al pământului, al morţii şi al nemuririi, dar nu se ştie exact dacă aceste două personaje mitice nu sunt ipostazele aceleiaşi divinităţi, sau dacă era vorba de o divinitate şi de marele preot al acestei divinităţi”. Romulus Vulcănescu – „Mitologie Română” Fulgerul - „focul ceresc” trimis de forţe necunoscute pentru a ajuta sau pedepsi omenirea, reprezintă, în toate culturile, simbol al divinităţii. La romani, Fulgerul era apanajul zeului suprem, Jupiter (Zeus la vechii greci), care se plimba pe bolta cerului într-un car de luptă tras de armăsari, la fel ca Sântilie.
Se credea că Fulgerul deţinea şi rol fertilizator. O legendă greacă ne spune despre Zeus că ar fi fulgerat-o pe Semele şi, astfel, s-a născut Dionisos. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sântilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi bate cu grindină. Şi mitologia românească este foarte bogată în legende legate de Sântilie, culese de pe întreg arealul ţării. „Dracii şi Sf. Ilie” „Dracii în ceruri s-au apucat să facă munţi, ziduri mari, să ajungă până la Dumnezeu ca să-l răstoarne. Dumnezeu dacă a văzut aşa, a trimis pre Sf. Ilie şi i-a zis: - Ilie! Ia un căluş ( păhar) de miere şi o azimă de orz şi mergi cu tunul de trânteşte pe draci la pământ. Sf. Ilie când a tunat, toţi au căzut la pământ, unii s-au făcut dohot, alţii au fugit”.
Elena Niculiţă-Voronca în „Datinile şi tradiţiile poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică”. În toate legendele, Sântilie este reprezentat ca o divinitate solară şi meteorologică, în ziua căreia au loc incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente, iar cine nu respectă această zi este pedepsit aspru. Despre Sf. Ilie se spune (în variante diferite) că ar fi fost un om obişnuit – soldat sau păstor, agricultor sau negustor de vite, care, fiind amăgit de diavol, şi-ar fi ucis familia, iar pentru aceste crime a trebuit să ispăşească toată viaţa: „stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure 9 ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte, etc”. - Ion Ghinoiu în „Obiceiuri populare de peste an”. Se spune că, în cele din urmă, Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele lui şi, considerând că şi-a ispăşit păcatul, l-a adus în cer, dându-i un loc între sfinţi, o trăsură de foc cu 4 cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să gonească diavolii. Se crede că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi loveşte pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub straşina caselor şi în corpurile animalelor – în special câini şi pisici” T. Pamfile - Sărbătorile de vară Dar răzbunarea sfântului era atât de mare, încât „când era sănătos, tuna de crăpau munţii, se despica cerul şi pământul, se stârpeau femeile şi animalele, sau se mişca până şi scaunul lui Dumnezeu. Acesta l-a blestemat: „Uscaţi-s-ar mâna” şi de atunci a paralizat” – Ovidiu Bârlea – „Mica Enciclopedie” În mitologia românească, Sântilie are lângă el şi alte divinităţi solare, surori, sau fraţi, care produc arşiţă şi incendii în luna lui Cuptor, dacă nu li se respectă zilele. În Calendarul po39r, sfârşitul lunii iulie este considerat sfârşitul verii şi începutul toamnei. Acum, berzele se pregătesc de plecare, iar cerbii ies din râuri, anunţând, astfel, răcirea apei. Moşii de Sântilie - Ziua lui Sântilie este dedicată şi cultului strămoşilor, în special al copiilor morţi.

„În această zi, femeile din anumite zone ale ţării dădeau copiilor mere, astfel să se bucure şi cei în viaţă şi cei morţi. Pomul din care se dădea de pomană trebuia să fie neatins până atunci, că de l-ar fi scuturat, s-ar fi jucat cu merele sau ar fi mâncat înainte de sărbătoare, Sfântul Ilie ar fi dat grindină”. Artur Gorovei – „Credinţe şi superstiţii„
În folclorul românesc, Sântilie este considerat şi patron al merelor verzi, timpurii. Hora Sântiliei este o tradiţie pastorală, prenupţială (jud. Covasna). Ciobanii care coborau cu turmele de la stână, le aduceau fetelor iubite o furcă de tors, cioplită de ei şi un caş, apoi le introduceau în joc. Fetele care nu erau „băgate” în horă, nu puteau fi peţite, fiind nevoite să aştepte până la Sântilie următor. Credinţe şi datini de Sf. Ilie De Sfântul Ilie, femeile duc busuioc la biserică şi-l pun la iconostas. La sfârşitul slujbei, îl iau şi îi dau foc, iar cu cenuşa lui se freacă copiii în gură, când au bube. Alte credinţe străvechi afirmă că Sf. Ilie este stăpânul unei fiinte puternice, numită „sorb”. Acesta soarbe apele, sau soarbe broaşte şi balauri. Aşa îşi explica poporul şi ploile cu broaşte. Tradiţia ne spune că Sfântul Ilie se plimbă pe cer într-un car. Pentru a nu aluneca, acesta are cuie pe roti, care găuresc cerul, iar apa se scurge pe pământ sub formă de ploaie. Este bine ca în vreme de furtună, ferestrele şi uşile caselor să nu fie lăsate deschise, ca să nu se poată strecura vreun drac înăuntru şi casa să fie trăsnită; Tradiţia po39ră spune că dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine să nu ai la casă acest lemn, ori să te adăposteşti sub carpen. În vreme de furtună, este bine să stai la luminişuri şi mai bine să te plouă, căci la adăposturi toţi dracii trag. Trebuie să-ţi faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul în mână: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai!”. Târgul fetelor de la Găina Denumirile locurilor au la origine, aproape de fiecare dată, legende, mituri, basme. Se spune că demult, pe vremea când căutatorii aurului spălau «pulberea» în Arieş, în vârful muntelui trăia o zână frumoasă şi tare bogată. Această fiinţă miraculoasă avea o gaină care făcea zilnic ouă de aur. Zâna, care nu era doar frumoasă şi bogata, ci şi foarte generoasă, dăruia câte un ou de aur, în fiecare an, zestre unei fete sarace şi cuminţi. Vremea trecea şi zâna îşi trăia viaţa liniştită în munţii ei, ajutându-i pe toţi cei care îi cereau asta, cu un sfat sau, chiar mai mult. Dar pentru că binele nu poate să dăinuie fără ca «răul să-şi vâre coada», într-o zi, liniştea muntelui a fost curmată de cinci feciori din Vidra, care, îmbrăcaţi în straie femeieşti, s-au furişat şi au furat găinuşa împreună cu un coş plin cu ouă de aur. Alergând să nu-i vadă şi prindă cineva, au scăpat ouăle pe jos, acestea rostogolindu-se în apele învolburate ale Arieşului, iar găina au ascuns-o în Munţii Abrudului, despre care se spune că ascund nemăsurate bogăţii. "Zâna munţilor" s-a supărat foarte tare şi s-a hotărât să părăsească pentru totdeauna aceste melaguri, plecând spre alte zări, nu înainte de a-i blestema pe oamenii acelor locuri să n-aiba linişte până n-or găsi ouăle de aur. De-atunci în zona Roşia Montană, oamenii tot sapă, dar…găsesc doar aur, nu şi ouă de aur, spunându-se că în ziua în care feciorii din Vidra au furat găina cu oăle ei, a tunat, ouăle au fost trăznite şi împrăştiate, aurul răspândindu-se peste tot muntele. Se crede că de-atunci, în fiecare an, a treia duminică a lunii iulie, moţii satelor din Alba, precum şi din judeţele învecinate, vin la Găina în speranţa că o vor regăsi pe "crăiasa oălor de aur".


Maria GOLBAN


http://folclornepieritor.blogspot.com

[Image: userbaranukbyserj3.jpg]
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
Post Reply 




User(s) browsing this thread: 1 Guest(s)

Contact Us | WWW.PREMONITII.RO | Return to Top | Return to Content | Lite (Archive) Mode | RSS Syndication