Post Reply 
 
Thread Rating:
  • 4 Votes - 2.75 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
05-03-2010, 09:49 AM
Post: #111
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Calatoriile astrale - Drumuri catre alte lumi

Cea mai importanta intrebare pe care si-a pus-o omenirea de alungul existentei sale nu este aceea daca exista sau nu Dumnezeu. Intrebarea care fascineaza, inspaimanta si macina pe orice om indiferent de rasa credinta, varsta, nivel financiar sau intelectual este o una implacabila:-Exista ceva “Dincolo”? Pentru a raspunde, oamenii au cercetat din cele mai vechi timpuri “lumile nevazute” care ne inconjoara. Iar una dintre cele mai folosite metode a fost aceea a dedublarilor astrale.

Cea mai importanta intrebare pe care si-a pus-o omenirea de alungul existentei sale nu este aceea daca exista sau nu Dumnezeu, ci una inrudita cu aceasta. Dilema care fascineaza, inspaimanta si macina pe orice om indiferent de rasa credinta, varsta, nivel financiar sau intelect este o una implacabila: "Exista ceva Dincolo?" Pentru a cauta raspunsuri, oamenii au cercetat din cele mai vechi timpuri "lumile nevazute" care ne inconjoara. Iar una dintre cele mai folosite metode a fost aceea a dedublarilor astrale.

Omul, fiinta cu mai multe corpuri

Pentru a intelege mai bine controversatul fenomen si experientele ultime care insotesc procesul dedublarii fizice si al calatoriilor astrale, fiinta umana trebuie inteleasa in toata complexitatea ei. Daca te uiti in oglinda, te vezi cu un singur trup. Foarte adevarat, atat poate arata orice oglinda. Cand ne simtim fericiti sau tristi, resimtim totul in suflet. Cand ne rugam sau meditam, spiritul este acela care rezoneaza cu Divinul. Suntem indreptatiti, asadar, sa credem ca omul in deplinatatea lui este alcatuit din trup material, suflet si spirit? Da si nu, am putea spune. Asta pentru ca fiinta omeneasca are mai multe straturi invizibile ochiului neinitiat, nerezumandu-se triadei clasice existentiale.

Inca din cele mai vechi timpuri, samanismul, spiritualitatea yoghina, daoismul, tantrismul tibetan si hindus au descris mai multe invelisuri subtile sub care salasluieste spiritul. Cunoscute in sanscrita sub numele de Kosha, acestea reprezinta cele 6 invelisuri ale lui Atman, sinele divin din conceptia vedica. Dintre cele 6, Manomaya Kosha corespunde perfect cu acea parte invizibila a omului descris la randu-i de ezoterismul occidental sub denumirea de corp astral. In ultimele secole, aceste corpuri invizibile au fost consacrate in intreaga literatura de specialitate prin denumiri specifice, unii dintre termeni fiind preluati din vechile scrieri sancrite. Avem, prin urmare, corpul eteric - denumit uneori dublura eterica a omului, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior, corpul cauzal, corpul budic si corpul atmic.

In multe religii, initiatii si maestrii spirituali din diverse cai, cad de acord asupra faptului ca trupul astral este intermediar intre trupul fizic si constiinta spirituala a fiecarui om. Potrivit acestora, corpul astral nu trebuie confundat cu sufletul decedatului care paraseste pentru totdeauna trupul lipsit de viata. Corpul astral este uneori vizibil sub forma aurei colorate in diverse nuante, aura care este vizibila doar pentru initiati sau oameni care in urma meritelor din alte vieti, s-au nascut cu Ajna, chakra mintii, sau cel de-al treilea ochi deschis. In urma acestei capacitati, anumite persoane, foarte rare ca numar, pot vedea uneori nu doar corpul astral al celorlalti omeni ci si crampeie din Universul Astral, dimensiunea imediat urmatoare celei vizibile, materiale sau terestre.

Universul astral este cel de-al doilea plan al Existentei, desupra sa fiind dimensiunea suprema, sau Planul Cauzal, de unde isi au originea fiintele divine si zeitatile. Planul astral este survolat de fiecare dintre noi, noapte de noapte, cand visam si contiinta noastra este decuplata. Ca rezultat direct, calatorim in multitudinea de lumi cuprinsa de planul astral.

Universul astral si lumile sale

Planul astral nu are nicio legatura cu astrele cunoscute sub numele de corpuri ceresti, stele, planete sau meteori. Denumirea sa, data de ezoteristii antichitatii grecesti, trimite cu gandul la sferele celeste care adapostesc multitudinea de lumi cuprinse in ele. Planul astral este prezent in apropierea fiecarei planete, inconjurand-o precum o atmosfera vie, frematatoare dar invizibila pentru orice aparat de detectie. Mai mult decat atat, planul astral este omniprezent oriunde, la serviciu, acasa, la munte, la mare, in orice tara si in orice camera. Cu ochii mintii deschisi, unii pot vedea multitudinea de spirite si entitati bune sau rele care ne inconjoara...

In epoca moderna, invataturile stravechi cu privire la investigarea “Lumilor de Dincolo” au fost intens cercetate in egala masura de catre o serie de cercetatori, initiati si oameni de stiinta. Se pare ca, in perioada Renasterii, personaje precum Paracelsus, Contele de Saint Germain sau Servetus au continuat eperimentele si cercetarile cu privire la descoperirea unei cai de acces intre noi si realitatea invizibila. Mai aproape de zilele noastre, ezoteristi precum Franz Anton Mesmer, Elena Blavatsky, Eliphas Levi, Alice Bailey, C.W. Leadbeater sau Gurdjieff au descifrat in continuare secretele calatoriilor astrale, studiind vechi traditii, hinduse, ebraice, grecesti, islamice, rozicruciene si alchimice. Totul pentru a avea o imagine cat mai clara a planului astral si a imensitatii sale fara sfarsit. Aceasta deoarece la fel cum Universul galaxiilor si planetelor este infinit, tot asa se poate afirma si despre planul astral ca este, deopotriva, invizibil si infinit.

In linii mari, orice ezoterist crede ca planul astral este o dimensiune unde spiritualitatea atinge culmi de neinchipuit pentru lumea in care traim, dar inferioare totusi, nivelurilor indescriptibile ale spiritualitatii totale din Universul Cauzal. Subdimensiunile planului astral au o varietate incredibila, aici intalnindu-se cele mai elevate paradisuri despartite definitiv de cele mai negre iaduri. Scripturile hinduse vorbesc despre extreme incredibile, existand milioane de paradisuri in functie de nivelul de vibratie al fiintelor care le populeaza. Milioanele de lumi paradisiace se confrunta insa cu contraponderea milioanelor de infernuri, cumplitele Maharaurava, pe langa care iadul din conceptia religioasa iudeo-islamico-crestina, pare un loc absolut banal.

Tot in planul astral exista asa numita Cronica Akasa, o forma de stocare a informatiilor cu toate existentele si faptele fiintelor din planul terestru si cel astral. Cunoscuta in crestinism sub numele de Cartea faptelor fiecarui om, Cronica Akasa serveste ca baza de informatii si punct de reper despre nivelul de evolutie sau involutie al fiecarui spirit.

Pasi spre cealalta lume…

Mesmeristii primei jumatati a secolului al XIX-lea mentionau deseori cazuri de “clarviziune calatoare” dar intr-un sens incomplet si nelamurit. Ei rugau un subiect hipnotizat sa viziteze o alta incapere in aceeasi cladire sau o casa din alt oras, pentru a o descrie in detaliu. Odata cu crearea Societatii pentru Cercetari Metapsihice in preajma anilor 1880, a urmat o perioada de experimente febrile in cadrul carora sute de cercetatori metapsihici (multi amatori sau sarlatani printre ei…), incercau sa calatoreasca prin intermediul corpului astral pentru a-si vizita rude decedate sau mari personalitati din istorie. Asa a intrat omenirea in contact cu ceea ce astazi se cunoaste a fi dedublarea astrala, momentul in care constiinta paraseste la comanda corpul fizic, pentru a calatori mai apoi prin multitudinea de “usi” care dau spre lumile planului astral.

Intr-un studiu din anul 1954 asupra proiectiei astrale, Hornell Hart, profesor de sociologie la universitatea Duke, a facut distinctia din punct de vedere stiintific, intre experientele simple de evadare accidentala sau in joaca, in afara trupului si cazurile serioase care prezentau dovezi ca persoanele in cauza au calatorit mai departe de propriul dormitor sau camera de experiment in care si-au contemplat pentru prima data trupul fizic. Insa prima relatare amanuntita referitoare la folosirea calatoriilor astrale apartine lui Robert Monroe, un om de afaceri american care a publicat in anul 1971, “Journeys Out of the Body”, lucrare care si astazi este considerata de multi pasionati ai fenomenului drept un veritabil varf de lance in domeniu. Monroe a fost la inceput infricosat de calatoriile in afara corpului, dar apoi a ajuns aproape dependent de extracorporalizari. Odata, de exemplu, si-a propus sa afle ce face un angajat al sau care motivase ca era bolnav si a fost surprins sa isi vada angajatul bine sanatos, in timp ce isi cheltuia fericit banii intr-un club de streap-tease. Experientele sale au fost reluate si de Karlis Osis care a studiat indeosebi legatura intre relatarile pesoanelor cu capacitate de medium si cele expuse de persoanele initiate care cunosc pasii dedublarilor si calatoriilor astrale constiente.

Orice fel de initiat provenit din orice cale spirituala autentica avertizeaza impotriva riscurilor mari la care se supune un neofit in momentul in care se lanseaza in prima sa experienta de dedublare constienta. Exista bineinteles si exceptii reprezentate de persoane care se nasc cu aceasta capacitate si carora dedublarea li se pare un act fluent si natural. In general s-a constatat ca femeile au aptitudini mai pronuntate pentru calatoriile astrale, fapt pus pe seama naturii feminine Yin, receptiva prin definitie.

In final, relatarile celor care calatoresc frecvent in afara corpului descriu cu o precizie uimitoare aceleasi etape inainte de a parasi trupul. In primul rand omul intra intr-o stare indermediara celei de somn, vis sau veghe, in care isi observa sistemul chakrelor si corpul astral de consistenta eteric-stravezie, care se ridica incepand cu regiunea picioarelor pentru a iesi prin chakrele din zona fruntii sau a crestetului capului. In momentul in care se iese din trup la propriu, se resimte o usoara senzatie de raceala concomitent cu observarea propriului corp asezat inert pe pat. Una dintre primele observatii ale celui proaspat iesit din trup este cea a asa numitului “cordon de argint” o legatura de lumina argintie care palpaie usor. Cordonul de argint este permanent legat intre ombilicul corpului astral si cel al corpului aflat in planul fizic. Daca cordonul de argint este rupt, constiinta nu se mai poate intoarce niciodata in trup. Trup care ramane in stare de coma, spiritul nesabuitului calator astral ramanand prins “intre lumi” cum se zice po39r.

http://www.descopera.ro/

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
05-03-2010, 10:13 AM
Post: #112
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Haremul - inchisoarea femeilor favorite


Chiar daca este cel mai adesea asociat societatilor medievale arabe, care i-au dat de altfel si denumirea („harim”, in limba araba, inseamna „locul interzis”), haremul reprezinta un fenomen social larg raspandit in Asia, marturii despre existenta unor asemenea palate ale placerilor provenind din China si India antica. In India, ele se numeau purdah sau zenana, in vechea Persie, andarun. Se spune ca regele hindus Tamba din Banaras (secolul VI i. Chr.) ar fi avut un harem cu 16.000 de femei – o cifra desigur exagerata, dar care ne da o idee despre importanta acordata acestei institutii. Peste aceasta armata de femei era stapana favorita regelui, frumoasa Sussondi, care il cucerise pe acesta, spune legenda, prin talentul ei la aruncatul zarurilor... Regii persi aveau si ei haremuri cu sute de fete si devenise o traditie ca, dupa o expeditie de prada, satrapii sa trimita suveranilor cele mai frumoase femei capturate.



Saracii eunuci bogati...

Desigur, cele mai cunoscute haremuri au apartinut sultanilor turci, iar aceasta institutie, care de multe ori a dictat politica unui intreg imperiu, nu va dispare decat in 1909, odata cu abdicarea ultimului sultan, Abdul al-Hamid al II – lea. La ora actuala, oricat ar parea de curios, exista inca haremuri in unele tari arabe, dat fiind faptul ca religia islamica permite barbatilor sa aiba mai multe femei, functie de avere. Va imaginati, asadar, de ce „colectii” pot dispune bogatii seici petrolisti ai Arabiei... Haremul lui XerxesHaremul sultanilor turci adapostea sute de femei, dintre care multe nici nu ajungeau vreodata sa treaca prin patul stapanului, mucezind pana la batranete dincolo de zidurile intangibile ale palatului imperial. Toate erau sub supravegherea stricta a mamei sultanului, care alegea ea insasi favoritele pentru fiul sau, dintre cele mai frumoase si mai distinse tinere din harem, si a eunucilor. Acestia erau barbati care devenisera impotenti prin mutilarea sau indepartarea totala a organelor genitale externe. De obicei, lor li se taiau, inca din copilarie, testiculele, dar initial, in antichitate, solutia adoptata era una mult mai radicala: copiilor de sex masculin destinati sa devina eunuci nu li se mai dadea voie sa bea apa trei zile, apoi li se retezau, cu un brici ascutit, toate organele sexuale, legate cu o sfoara. Pentru a nu se infecta, rana era arsa cu fierul rosu si deasupra se presara cenusa. Timp de alte cateva zile, li se umezeau doar buzele cu apa, apoi, cand rana de sub pantece prindea coaja, li se administrau mari cantitati de apa. In cele din urma, lichidul venit pe tractul urinar reusea sa „sparga” coaja, intr-un loc, si de atunci inainte, bietii oameni urinau doar pe acolo... Putinii care rezistau acestui tratament – mortalitatea era de aproape 90% – intrau in slujba suveranilor.

Ultimul eunuc al ultimului imparat

Desi sunt asociati haremurilor orientale, eunucii au cunoscut gloria mai intai in societatea romana si cea bizantina (termenul eunouchos este de origine greaca si inseamna „pazitorii camerei de culcare”). Intr-adevar, in Roma imperiala, eunucii aveau ca sarcina paza imparatului si a sotiei acestuia, precum si educatia tinerelor lor odrasle. Si in China, unde eunucii au o traditie milenara, ei erau insarcinati cu supravegherea femeilor din casa imperiala. Interesant e faptul ca multi eunuci proveneau din familii nobile, care vedeau in castrarea fiilor lor o cale de a-si sluji imparatul. Privati de placerile sexuale, eunucii agoniseau averi uriase si deseori deveneau mai puternici decat stapanii lor. In secolul XVII, bunaoara, eunucul Wei Zhongxian a condus efectiv China, inchizandu-l pe imparat in harem! Un alt eunuc, Zheng He, a devenit amiral, descoperind se pare America inaintea lui Columb. Sun Yaoting, ultimul eunuc chinez a murit in 1996, la venerabila etate de 94 de ani, dupa ce-l slujise cu credinta pe ultimul imparat, Pu Yi....

Organizare si diversificare

Revenind la harem, sa spunem ca, in afara sotiilor si concubinelor suveranului, ori a eunucilor, el mai gazduia si fiii naturali ai sultanilor, ce nu implinisera inca varsta maturitatii. De altfel, acesta era si scopul haremului: sa ofere cat mai multi potentiali urmasi la tron, intr-o perioada cand nivelul mortalitatii infantile era foarte crescut. Organizarea era exemplara si regulile respectate cu strictete. Imparatii chinezi dispuneau de o sotie principala – care purta titlul oficial de imparateasa, trei prime-concubine, noua sotii de rang secund, 27 concubine de rangul trei si 81 de ranguri mai mici, in total 121 de femei aflate permanent la dispozitia lor. Sultanii turci aveau, de obicei, 300 de femei, iar gradele erau in ordine inversa decat la chinezi: cele de rangul unul erau doar slujnice, cele de rangul doi se culcasera o singura data cu stapanul, cele de rangul trei treceau frecvent prin patul acestuia si in sfarsit, cele de rangul patru erau considerate „favorite”, ele daruindu-i sultanului copii. Desigur, dintre acestea cea mai apreciata era cea care ii oferea suveranului primul nascut de stirpe barbateasca. Daca micutul devenea candva, la randul sau, sultan, mama lui era numita sultana „valide”, primind puteri discretionare asupra intregului harem.

Odaliscele au inventat jocul de carti

Spre deosebire de femeile din haremurile turcesti, care puteau fi si sclave sau prizoniere de razboi, imparatii chinezi nu acceptau decat fete de rang inalt, provenite din randurile aristocratiei si beneficiind de o educatie fara cusur. Femeile sultanilor primeau aceasta educatie abia in harem, ele avand dascali eunuci care le invatau sa scrie, sa citeasca, sa cante la instrumente muzicale, si fiind initiate in arta placerilor de catre concubinele mai experimentate, in asa fel incat sa stie cum sa trezeasca simturile sultanului. Ca o anecdota, sa adaugam ca tot femeile din harem au fost cele care au inventat jocul de carti, probabil din plictiseala... Femeile care ii daruiau fii sultanului aveau un statut social foarte ridicat. Ele primeau propriile apartamente, erau inconjurate de armate intregi de servitoare si eunuci si adunau averi fabuloase. La turci, ca si la chinezi, sultanul isi alegea partenerele nu vazandu-le direct, ci admirand tablourile acestora, pictate de artistii de la curte. Abia dupa ce parcurgea o intreaga asemenea „expozitie”, sultanul era in masura sa decida daca o femeie merita sau nu sa fie aleasa...

Recorduri incredibile

Printre cele mai numeroase hareme atestate ca atare un loc fruntas il ocupa cel al seicului arab Ghiyas-ud-Din Khilji, care a domnit in secolul XV. Pana la varsta de 50 de ani, cand a preluat tronul, la moartea tatalui sau, acesta se dedicase exclusiv pasiunilor sale: vanatoarea si strangerea cat mai multor femei in harem. Daca auzea despre existenta vreunei fete frumoase, Ghiyas nu se lasa pana nu o cucerea, ori cu bani, ori cu forta armelor, declansand adevarate razboaie din aceasta cauza. Regele Mongkut al Siamului (1804-1868) se putea lauda si el cu 9000 de sotii si concubine, care locuiau intr-un oras special construit pentru ele, Nang Harm (Orasul femeilor cu val). Inconjurata de ziduri puternice, asezarea nu gazduia decat femei si eunuci, orice barbat in putere care indraznea sa patrunda acolo fiind ucis pe loc. Nu-i de mirare ca, avand o asemenea „baza de reproductie”, suveranul siamez a lasat in urma 66 de copii... Un alt campion in domeniu a fost hanul mongol Kublai (1215-1294), ce dispunea de 7000 de concubine, care erau inlocuite la fiecare doi ani de alte fete, tinere si proaspete.
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
05-03-2010, 10:40 AM
Post: #113
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Poze inedite din America anilor 1930, in plin boom economic!
http://www.filehost.ro/976001/America_1930_ppt/

...si maine este o zi...
http://www.verze.ro/forum-femei.html
Visit this user's website Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
[-] The following 1 user says Thank You to Old DG for this post:
anuk
05-04-2010, 09:12 AM
Post: #114
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Poltergeist – latura intunecata a paranormalului

Exista de cand lumea. Se intampla chiar langa noi, desi ne este greu sa acceptam ca asa ceva poate fi real. Nu stie nimeni cum l-au inteles si explicat primii oameni, dar poate ca acel cadavru vechi de 7000 de ani, descoperit in Bulgaria, peste care fusese asezata o piatra imensa, ar putea face lumina asupra vechilor credinte in spiritele malefice. Este terifiant, controversat, negru si de neinteles. Intr-un cuvant… Poltergeist.

Ceea ce este impresionant la un fenomen paranormal extrem, asa cum este poltergeistul, este faptul ca s-a manifestat in toate culturile lumii, inca de la inceputuri sub, strict, aceleasi caracteristici. Oameni care nu aveau cum sa se cunoasca, descriu experiente inspaimantatoare identice, si asta nu de ieri sau de azi, ci inca din cele mai vechi timpuri. Poate cea mai veche mentiune scrisa a unui fenomen de tip poltergesit vine din secolul I d.Hr., atunci cand istoricul roman de origine evreiasca, Flavius Titus, mentioneaza cazuri de „posedare” si „bantuire”, in termeni identici cu cei care descriu astazi activitatile poltergeist. Jacob Grimm, unul dintre celebrii frati Grimm, descrie in a sa Deutsche Mythologie, un amplu tratat de mituri si legende germanice, o serie de cazuri tipice de poltergeist. Cel mai cunoscut este cel care a avut loc la Bingen-am-Rhein, in anul 305, atunci cand in casa unui localnic oamenii au inceput sa fie ridicati in aer, aruncati din pat si loviti violent de o forta nevazuta. Marturiile vremii sustin ca pietrele se ridicau singure si erau aruncate spre trecatori de o mana invizibila, in timp ce acelora care indrazneau sa se apropie, aceeasi forta le sfasia hainele. In tot acest timp, in locuinta afectat de fenomenele misterioase se auzeau zgomote puternice si glasuri galagioase ale unor oameni ce nu puteau fi vazuti.

In calatoria pe care a efectuat-o in jurul Tarii Galilor, in 1191, preotul cronicar Giraldus Cambrensis nota in ampla sa lucrare, Itinerarium Cambriae, o intamplare pe care nu avea sa o uite niciodata. Acesta afirma ca intr-o casa din Pembrokeshire isi gasisera loc „spirite necurate”, si ca acestea aruncau murdarii si obiecte dure care persoanele aflate in apropiere. Mai mult, „spiritele” se adresau martorilor uluiti si, nu o data, au dezvaluit multimii secrete din vietile intime ale unora dintre cei prezenti.

Nu mai putin faimos este cazul „Tobosarului din Tedworth” din Anglia anului 1661 . Intamplarea a fost mentionata de filozoful Joseph Glanvill in lucrarea Saducismus Triumphatus, si face referire la intamplarile terifiante care au avut loc dupa arestarea unui tobosar vagabond. Acuzat ca obtinea bani prin mijloace necuvenite, tobosarul a fost inchis, iar toba sa a fost confiscata. Nu era decat inceputul cosmarului pentru locuitorii micutei asezari medievale. Imediat dupa arestare, pe timpul noptii, oamenii au inceput sa aude sunetele puternice ale tobei cu toate ca nimeni nu il putea vedea pe cel care provoca teribila harmalaie, iar manifestarile misterioase au durat saptamani in sir.

Iar daca la aceste intamplari o adaugam si pe cea din 1817, denumita „bantuirea vrajitoarei lui Bell”, un caz de altfel celebru in Statele Unite, nu putem decat sa intregim un tablou sumbru al fenomenelor poltergeist din istorie. Numerosi martori oculari au declarat ca la ferma lui John William Bell Sr., din Tennessee, au avut loc o serie de evenimente inexplicabile in anul de gratie 1817. Totul a inceput in momentul in care Bell Sr. a intalnit un animal nemaivazut, de o statura uriasa. Acesta avea trup de caine si cap de iepure, si a reusit sa fuga inainte de a fi prins in catarea armei de catre fermier. Imediat dupa aceasta intalnire, voci ale unor creaturi nevazute au inceput sa se faca auzite noapte de noapte. „Spiritele” radeau lugubru si atacau oamenii care venea in vizita la ferma. Intr-un final, ele au incetat in momentul mortii misterioase a lui John William Bell Sr. Langa trupul inert al acestuia a fost descoperit un flacon ce continea un lichid necunoscut. Testat pe pisica familiei, lichidul s-a dovedit a fi o otrava extrem de puternica si de rapida. Nimeni nu stie cine i-a dat flaconul fermierului si nici cum a fost acesta convins sa ii bea continutul.

Poltergeist in secolul XX
1972. Thorton Hearth, Anglia. In casa unei familii de mici industriasi englezi urma sa se petreaca unul dintre cele mai inspaimantatoare cazuri de poltergeist inregistrate vreodata.

Totul a inceput in luna august a acelui an, 1972. Trecuse de miezul noptii atunci cand membrii familiei in cauza au fost treziti de zgomotul asurzitor al radioului care pornise, pare-se, de unul singur si, in plus, isi si schimbase frecventa pe cea a unui post strain. Strania intamplare a fost urmata de caderea abajurului uneia dintre veiozele din casa. Doar coincidente ciudate, si-au spus proprietarii locuintei. Aceleasi intamplari au inceput insa sa se repete cu regularitate. Radioul pornea in timpul noptii in timp ce abajurul incepuse sa sara din ce in ce mai departe prin camera. Era doar inceputul unor fenomene care aveau sa se intinda pe aproape patru ani.

Intamplarile s-au agravat in Craciunul aceluiasi an. Familia ingrozita a descris cum pomul de iarna a inceput sa se zguduie violent, scuturat parca de o entitate nevazuta, iar un ornament a zburat prin incapere lovind pe unul dintre membrii familiei. Incepand din acea zi, zgomote de pasi si voci ciudate au inceput sa se auda in camerele in care nu ar fi trebuit sa se afle nimeni. Usile se deschideau cu zgomot, izbindu-se de pereti, iar becurile electrice din casa se aprindeau si se stingeau fara ca vreo persoana sa actioneze intrerupatoarele. Prietenii familiei au asistat neputinciosi la drama celor din casa si au propus acestora sa cheme mai multi preoti care sa le binecuvanteze locuinta. Dar acest lucru nu a facut decat sa inrautateasca lucrurile. In prezenta a numerosi martori, printre care politisti, preoti si chiar ziaristi, fenomenele terifiante au continuat. Scaunul pe care se afla unul dintre politisti s-a ridicat impreuna cu acesta in aer, prabusindu-se apoi pe podea. Obiectele au inceput sa zboare prin casa si sa ii loveasca pe cei prezenti. Cele patru sedinte de exorcizare a casei nu au dat niciun rezultat.

In disperare de cauza, familia a apelat la un medium. Acesta le-a spus ca in locuinta se afla trei spirite: cel al unui fermier pe nume Chatterton, al sotiei acestuia si al unei batrane carunte, care poarta un sort alb de bucatarie. Se parea ca spiritele devenisera violente pentru ca locuinta, pe care o considerau a lor, fusese ocupata de straini. Spre surprinderea tuturor, atunci cand au fost verificate arhivele primariei locale, s-a aflat ca, intr-adevar, un anume Chatterton locuise in aceeasi casa undeva prin secolul al XVIII-lea. Familia a parasit locuinta dupa ce membrii sai au declarat ingroziti ca pe ecranul televizorului aparuse chipul lui Chatterton. Acesta nu spunea nimic, dar parea sa ii urmareasca cu o privire amenintatoare pe cei aflati in fata televizorului. Odata cu plecarea proprietarilor, orice fenomen poltergeist a incetat si nu a mai fost raportat niciun alt incident de catre cumparatorii casei.

Iar acesta nu este decat unul dintre miile de cazuri raportate anual in intreaga lume.

Poltergeist VS Stiinta
Termenul impamantenit de poltergeist vine din limba germana si s-ar traduce prin „spirit zgomotos” (poltern – a face zgomot, geist – fantoma, spirit). Ideea care a dus la aparitia unui asemenea cuvant a fost aceea a entitatilor nevazute care se manifesta violent, mutand obiectele si facand sa leviteze oameni si animale. A existat initial o confuzie intre aparitiile fantomelor, asa numitele bantuiri, si poltergeist. Specialistii in paranormal considera insa ca aceste doua manifestari sunt, in realitate, complet diferite.

Daca in cazul bantuirilor este vorba de spiritul unei persoane decedate intr-un anume loc, in cazul poltergeistului este posibil ca fantomele sa nu existe deloc. Cel mai probabil, sustin oamenii de stiinta, este vorba de o forma puternica, inconstienta si incontrolabila de psihokinezie. De altfel, numele stiintific pentru astfel de fenomene este Psihokinezie Spontana Recurenta (RSPK). In atari situatii, se pare ca o persoana influenteaza, fara sa vrea, aparitia cazurilor de poltergeist. In plus, chiar daca impart elemente comune (aparitiile, zgomotole, mirosurile si miscarea obiectelor), bantuirile si poltergeistul se diferentiaza prin modul de manifestare. O bantuire nu este niciodata violenta, desi spaima este probabil al fel de mare. In cazul poltergeistului, pericolul la adresa celor vii este extrem de mare si se poate solda, uneori, chiar cu moartea celor prezenti.

Atunci, ce anume genereaza aparitia unor fenomene de acest gen?

Lasand la o parte farsele si glumele nesarate ale unora, cazurile de poltergeist care se afla in afara oricarui dubiu au la baza prezenta unui agent uman. Cercetarile au demonstrat ca, in majoritate, astfel de agenti sunt reprezentati de adolescenti si copii. Cea mai plauzibila explicatie stiintifica, daca o putem numi astfel, este aceea ca schimbarile hormonale majore din perioada pubertatii, intensitatea maxima a trairilor, specifica varstei copilariei si adolescentei, pot activa anumite parti ale creierului vinovate de producerea psihokineziei. In astfel de situatii, au loc fenomene de tip poltergeist. Este deja celebru cazul in care birourile unei companii germane au fost afectate de aceleasi zgomote inexplicabile, de obiecte care zboara fara motiv si de geamurile care se spargeau fara a fi fost atinse. „Vinovata” de situatie s-a dovedit a fi o secretara care, fara sa realizeze, genera intregul spectacol grotesc. In momentul in care a fost eliberata din functie, fenomenele poltergeist au incetat.

Evident, exista si sceptici care sustin ca in intreaga lume exista zeci de milioane de adolescenti care au trecut prin traume sau care sufera din cauza modificarile hormonale. Si cu toate acestea, doar un procent extrem de mic din randul acestora ajunge sa genereze cazuri de poltergeist. Ce anume se poate spune despre situatiile in care a fost dovedit ca fenomene paranormale aveau loc fara ca in apropiere sa se afle vreo persoana cu probleme de natura emotionala? In aceeasi ordine de idei, ce explicatii pot fi oferite acelor manifestari in care se aud voci, si asta in situatia in care toti cei prezenti sunt monitorizati atent? Evident, religia poate oferi o explicatie. Demonii sau, mai rar, spiritele care nu au reusit sa isi gaseasca drumul catre Lumea de dincolo, se intorc printre cei vii. Prezenta lor poate fi una prietenoasa sau poate deveni violenta, in functie de personalitatea fiecarei entitati. Ramane la alegerea fiecaruia ce explicatie i se pare mai plauzibila.

Un singur lucru este insa cert. Faptul ca astfel de fenomene apar in toate colturile lumii, in culturi si medii diferite, ca sunt relatate de mii de ani si ca natura lor ramane inca una inexplicabila, face ca poltergeistul sa fie, probabil, cel mai mare si mai complex mister din lumea activititatilor paranormale.

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
[-] The following 1 user says Thank You to bodo for this post:
magda
05-04-2010, 06:34 PM
Post: #115
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Cele mai bizare recorduri ale Antichitatii


Performantele extreme si curiozitatile au fascinat umanitatea inca din zorii ei. Evident, Antichitatea nu face nici ea exceptie de la aceasta regula iar cea mai buna dovada in acest sens o reprezinta cele 7 minuni ale lumii. Acestea sunt, insa, cele mai cunoscute. Pe langa piramide, Colosul din Rhodos sau Farul din Alexandria, lumea antica se mai dadea in vant si dupa statistici, recorduri si informatii mai putin obisnuite, iar cei care sa le aduca in atentia publicului nu erau nici ei putini. De la cel mai mare schelet uman la cele mai desfranate femei, de la cel mai potent barbat pana la cel mai rau vecin, si de la cele mai ciudate armuri pana la cei mai mari betivi din Antichitate, ei bine, acestea erau subiecte de care nu se sfiau sa scrie nici chiar cei mai mari invatati ai acelor vremuri...

Despre oameni
Cei mai inalti oameni - Conform invatatului latin Aulus Gellius (125-180 d.Hr.), limita pana la care un om se poate inalta este cea de sapte picioare (2,07 metri). Cu toate acestea, Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.), in a sa Istorie Naturala, pomeneste cazul unui arab pe nume Gabarra care a fost adus in fata imparatului Claudiu ca o curiozitate extrema. Sclavul masura nu mai putin de 2,89 metri inaltime. Acelasi Pliniu sustine, insa, ca nu Gabarra era recordmanul absolut ci un cuplu roman, Pusio si Secundilla, ambii cu o inaltime de 3,02 metri. Istoricul mentioneaza chiar si locul in care au fost ingropati cei doi, anume gradinile vilei lui Salustius.

Cei mai scunzi oameni - Tot Pliniu cel Batran aminteste si de cel mai scund om despre care ar fi existat mentiuni scrise in Antichitate. Este vorba de piticul Conopis, sclavul preferat al Iuliei, nepoata imparatului Octavian Augustus. Conform marturiilor ilustrului istoric roman, Conopis nu ar fi depasit inaltimea de 70 de centimetri. El este, insa, contrazis de Suetonius, un alt autor celebru al Antichitatii, care afirma ca Lycius, un cavalerist roman din vremea aceluiasi Augustus, avea o maxima inaltime de 60 de centimetri.

Cel mai puternic om - Gladiatorul Athanatos (Nemuritorul) putea candida cu succes, in opinia lui Pliniu cel Batran, la titlul de cel mai puternic om din lume. Istoricul sustine ca luptatorul aparea echipat cu o platosa de plumb ce cantarea nu mai putin de 163 de kilograme, si asta in conditiile in care greutatea maxima pe care un legionar roman trebuia sa o care era de doar 35-40 de kilograme. Si totusi, un centurion din garda personala a imparatului Augustus, Vinnius Valens, se spune ca era atat de puternic incat putea ridica de la pamant o caruta plina cu amfore de vin si ca putea opri un car de curse aflat in plina viteza. De altfel, ispravile sale herculeene i-au fost notate in detaliu pe piatra funerara din Roma, chiar la dorinta acestuia

.Cei mai longevivi oameni - Mare amator de curiozitati, Pliniu cel Batran nu uita sa mentioneze si recordurile absolute legate de varsta pe care o poate atinge un om. El sustine ca la Roma exista un anume Marcus Aponius, un barbat cu venerabila varsta de 140 de ani. Totusi, un recensamant din anii 70 d.Hr. arata ca in peninsula italica traiau 4 barbati cu aceasta varsta si tot atatia de cate 137 de ani. Un caz cert, desi mai putin spectaculos decat Marcus Aponius, este cel al oratorului Gorgias din Sicilia, omul care a atins varsta de 108 ani, o performanta incredibila pentru acele vremuri.

Cei mai virili barbati - Daca Aristotel sustinea convins ca un barbat poate procrea doar pana la varsta de 70 de ani, in timp ce o femeie poate da nastere doar pana la 50 de ani, Pliniu cel Batran il contrazice, mentionand cazul cenzorului Cato, fericitul tata al unui baiat pe care l-a conceput la varsta de 80 de ani. Si cu toate acestea, regele Masinissa al Libiei (240 - 148 i.Hr) detine un record de invidiat de toti barbatii din lumea romana, acolo unde virilitatea era aproape un cult, el devenind tata la incredibila varsta de 88 de ani.

Despre sex, dragoste si vicii
Cea mai lunga partida de sex - Ii apartine Messalinei, sotia imparatului Claudius. Conform lui Dio Cassius (155 - 229 d.Hr.), aceasta ar fi provocat-o la un duel nonconformist pe cea mai cunoscuta prostituata din Roma, castigatoare urmand a fi desemnata cea mai rezistenta din punct de vedere sexual. Prostituata a abandonat dupa 24 de ore, Messalina rezistand cu o ora mai mult. In tot acest timp, imparateasa a fost satisfacuta de nu mai putin de 25 de barbati. Tot Messalina detine si recordul pentru cea mai desfranta femeie a Antichitatii, nicio alta pretendenta la acest trist titlu nereusind mai multe infamii decat ea, ne asigura acelasi Dio Cassius.

Cel mai rezistent barbat din punct de vedere sexual - O varianta masculina a desfranatei Messalina o reprezenta imparatul Commodus. Acesta era deosebit de apreciat si laudat pe strazile Romei pentru faptul ca nu era seara in care sa nu se retraga in dormitorul sau insotit de 300 de concubine alese pe spranceana dintre prostituate si femei libere, laolalta. Ca si cum nu era de ajuns, imparatul cumparase si 300 de sclavi homosexuali.

Cei mai mari betivi ai Antichitatii - Locuitorii Bizantului isi creasera o faima atat de mare de bautori inveterati, incat in toata lumea antica umbla vorba ca acestia locuiesc mai mult in bodegi decat in propriile case, acestea din urma fiind inchiriate calatorilor si negustorilor. Istoricul Aelian (175-235d.Hr.) sustine chiar ca in timpul unui asediu, generalul Leonides a fost nevoit sa ordone crearea unor bodegi mobile pe metereze, astfel incat soldatii sai sa nu mai dezerteze pentru a-si umple burtile cu vin in oras.

Cea mai lunga perioada de virginitate - Iulius Cezar mentiona in a sa De Bello Gallico ca triburile germanice aveau un obicei cel putin ciudat pentru un roman obisnuit cu moravurile Cetatii Eterne. Astfel, era considerata o mare rusine pentru un barbat sa cunoasca femeia inaintea varstei de 20 de ani. De altfel, cei care reuseau sa isi pastreseze castitatea cat mai mult se bucurau de mare stima in randul conationalilor lor. Se credea ca aceasta practica ii facea pe barbati mai puternici, mai inalti si mai buni luptatori. Cei mai rai vecini ai lumii antice - Tot Iulius Cezar sustine ca germanicii, prin natura lor razboinica, erau cei mai rai vecini pe care cineva ii putea avea. Idealul unui asemenea barbar era sa traiasca singur intr-o padure, conform scrierilor dictatorului roman. Aceasta insemna ca reusise sa isi izgoneasca toti vecinii din jur.

Despre razboi
Cel mai de succes gladiator - Istoricul Herodianus din Siria (170-240 d.Hr.) sustine ca doar imparatul Commodus putea detine un astfel de record. Obsedat de ideea de a se confunda cu Hercule si renumit pentru faptul ca nu pregeta sa coboare in arena alaturi de gladiatori, Commodus a iesit invingator de 735 de ori din tot atatea infruntari. In medie, un gladiator isi gasea sfarsitul dupa aproximativ 10 confruntari. Cu toate acestea, pe piatra funerara a unui gladiator pe nume Flamma se indica faptul ca razboinicul a participat la 33 de lupte, a invins in 21 dintre ele, a pierdut 8 si a fost gratiat de 4 ori.

Cel mai inalt turn de asalt - In timpul asediul asupra cetatii Rhodos din anii 306-307 i.Hr., regele Demetrios I al Macedoniei (337-283 d.Hr.) a dat ordin soldatilor si inginerilor sai sa ridice cel mai mare turn de asalt construit vreodata. Uriasa masinarie de razboi avea, in momentul finalizarii constructiei, o inaltime de 40-43 de metri, conform spuselor istoricului Diodor din Sicilia (80 - 21 i.Hr.). Acelasi istoric sustine ca platforma ultimului dintre cele noua nivele avea o suprafata de 82 de metri patrati, iar fiecare nivel era dotat cu catapulte capabile sa arunce bolovani grei de peste 80 de kilograme. Faptele sunt confirmate si de scriitorul, inginerul si arhitectul roman Vitruviu (80-15 i.Hr.), cel care afirma ca turnul nu a ajuns niciodata sa isi indeplineasca scopul, si asta pentru ca, datorita greutatii sale enorme, el s-ar fi scufundat in dejectiile aruncate de locuitorii cetatii Rhodos in calea sa. Intr-un final, el a fost abandonat iar din lemnul sau a fost ridicata o ofranda in cinstea zeului Helios.

Cea mai ciudata armura - Istoricul grec Pausanias (sec II d.Hr) era convins ca sarmatii de la nordul Dunarii aveau cele mai ciudate armuri create vreodata. Daca este sa ii dam crezare invatatului elen, sarmatii isi confectionau armurile din copite de cai. Acesteau erau spalate, despicate si modelate, astfel incat sa semene cu solzii unui sarpe. Apoi erau legate cu tendoane de vite sau cai. Armurile aveau un aspect frumos si erau la fel de eficiente ca si cele grecesti din bronz sau fier, putand opri o sabie, o sulita sau o sageata.

Cea mai neconventionala arma - Pe cand asediau cetatea greceasca Ambrakia, in anul 189 i.Hr., romanii s-au vazut pusi in fata primului gaz de lupta, o arma cel putin neconventionala pentru acele timpuri. Incapabili sa se apropie de ziduri prin intermediul masinariilor lor de razboi, romanii au sapat tuneluri prin care sa iasa in spatele zidurilor inamice. Planul lor a fost, insa, dejucat iar grecii au plasat in tunelul roman un cazan ciuruit plin cu carbuni aprinsi si pene. Fumul gros si inecacios a fost suficient ca sa ii determine pe romani sa renunte la planul lor. Marturia apartine istoricului grec Polibiu (203-120 i.Hr).

Cea mai slaba cavalerie - Renumiti pentru modul lor de viata desfranat, lasciv si luxos, locuitorii orasului Sybaris au dat chiar nastere termenului de sibarit (persoana care traieste in lux si desfrau). Astfel, una dintre placerile acestor oameni era aceea de a-si vedea caii dansand la banchete, o placere care se transformase intr-un veritabil obicei. Traditia s-a dovedit, insa, fatala in momentul unei batalii cu armata cetatii rivale, Croton. Intamplarea cu iz de anecdota este sustinuta atat de istoricul latin Aelian, cat si de retorul Athenaios (sec. II d.Hr.). Cunoscand obiceiul sibaritilor de a-si invataa caii sa danseze, sute de soldati din Croton au venit pe campul de lupta inarmati... cu instrumente muzicale. Atunci cand harmalaia muzicantilor improvizati a ajuns la urechile patrupedelor, acestea au inceput sa isi execute tumbele si piruetele binecunoscute, fiind incapabile sa execute un atac. Victoria in acea zi a revenit, evident, soldatilor din Croton. Cea mai stupida infrangere - In timpul invaziei celtilor in Grecia anului 279 i.Hr., istoria a fost decisa de o intamplare cel putin neobisnuita. Istoricul Pausanias (sec II d.Hr), la unison cu Diodorus Siculus (80 -21 I.Hr.), afirma ca intr-o noapte fatidica, in apropiere de Delfi, celtii au fost cuprinsi de nebunia lui Pan (de aici si termenul de panica), crezand ca sunt atacati de eleni. Nici vorba de asa ceva, dar celtii s-au retras in graba lasand in urma 10.000 de morti. Se pare ca in retragerea lor pripita, atacatorii si-au ucis inclusiv tovarasii mai lenti de picior, totul pentru a grabi marsul supravietuitorilor.

Despre mistere
Cel mai misterios exponat - Amiralul cartaginez Hanno a efectuat in secolul al VI-lea i.Hr. o calatorie de-a lungul coastei apusene a Africii. Conform spuselor sale, preluate de istoricul Pliniu cel Batran, Hanno si marinarii sai au observat grupuri de oameni neobisnuiti pe tarmul Continentului Negru. Femeile aveau trupul complet acoperit cu par, in timp ce barbatii erau atat de puternici si de agili incat nu a putut fi prins niciunul. In schimb, doua femei au fost ucise si jupuite, iar pielea lor a fost expusa ca o curiozitate intr-un templu din Cartagina. Se pare totusi ca Hanno reusise sa captureze doua... gorile, animale complet necunoscute in bazinul mediteranean.

Cea mai mare fosila umana - Acelasi Pliniu cel Batran afirma in Istoria Naturala ca, in timpul unui cutremur devastator care a lovit Creta, un intreg perete de munte s-a naruit complet. Catastrofa a dezvaluit cretanilor ramasitele misterioase ale unui individ de proportii uriase. Masuratorile au aratat ca oasele apartineau unui barbat cu o inaltime de 20,4 metri.

Cel mai mare dinte - Un caz asemanator este mentionat si de catre Phlegon din Tralles (sec II d.Hr.), cel care sustine ca, in timpul domniei lui Tiberius, la curtea acestuia din insula Capri a fost adus un dinte uman urias, de 30 de centimetri lungime, dinte dezvelit in urma unui cutremur ce avusese loc in Asia Mica. Mai mult, cei care i-au adus dintele imparatului, sustineau ca se afla in posesia unui schelet colosal. Tiberius nu a acceptat, insa, ca acesta sa fie transportat, multumindu-se cu o copie a craniului in marime naturala. Tiberius si-a motivat alegerea prin respectul cuvenit celor trecuti in nefiinta, fie ei uriasi sau oameni normali.

Cea mai mare sepie capturata vreodata - Cu o meticulozitate specifica doar marilor istorici si naturalisti, Pliniu cel Batran mentioneaza un caz cel putin ciudat petrecut in sudul peninsulei Iberice, in orasul Crateia, in jurul anului 150 i.Hr. Istoricul sustine ca o sepie de dimensiuni colosale isi facuse un obicei din a patrunde in bazinele artificiale ale localnicilor si de a se infrupta cu pestele acestora. Atunci cand a fost prinsa si ucisa, ea a fost adusa in fata generalului roman Lucullus, care si-a notat in detaliu dimensiunile acesteia. Astfel, sepia uriasa avea un cap echivalent cu 15 amfore, aproximativ 390 de litri, iar tentaculele sale se intindeau fiecare pe lungimea de 9 metri. Resturile bestiei cantareau nu mai putin de 230 de kilograme, in timp ce ventuzele sale erau echivalentul unor cupe cu capacitatea de 10 litri. Cel mai violent peste - Claudius Aelianus - "Aelian" (175-235 d.Hr.) mentioneaza existenta unui peste de dimensiuni uriase, inarmat cu dinti taiosi, mult mai mare decat un rechin, care se dadea in vant dupa carnea umana si care obisnuia sa rastoarne fara mari probleme ambarcatiunile pescarilor. Acelasi Aelian sustine ca monstrul putea crea valuri uriase in momentul in care izbea apa cu coada si ca astfel arunca oamenii de pe stanci. Se pare ca monstrul descris de Claudius Aelianus nu era altceva decat un casalot.
Sursa: Cartea recordurilor lumii antice - Allan&Cecilia KlynneEditura Hous of Guides,
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
05-05-2010, 09:37 AM
Post: #116
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Enigmele deja vu sau amintirile despre viitor

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar odata, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar odata, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.

Unele persoane ajung pana in punctul in care pot da detalii amanuntite despre locuri pe care le vad pentru prima oara ca si cum, intr-o experienta sau existenta anterioara, ar fi trait exact aceleasi senzatii, iar sentimentul de deja vu poate fi atat de intens incat apare tendinta de a fi asociat cu aspecte mistice ale vietii. Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvetian si fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu in momentul in care s-a aflat in fata unui tablou ce ilustra un medic. Senzatia de familiaritate a psihologului fata de pantofii si hainele personajului din tablou l-a determinat intr-un final pe acesta sa concluzioneze: persoana pictata era el insusi in timpul unei vieti anteriorare, explicatie cel putin ciudata, tinand cont ca este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai secolului XX.

Ce este senzatia de deja vu?

Desi in prezent exista peste 40 de teorii care incearca sa explice bizarele feste ale mintii umane, oamenii de stiinta sunt inca rezervati asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzatiile de deja vu si cel care, de altfel, a impamantenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. In volumul sau intitulat "L'Avenir des Sciences Psychiques", volum ce a fost publicat in anul 1876, omul de stiinta francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu – deja trait, deja senti – deja simtit si deja visite – deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit si sentimentul de deja entendu – deja auzit, precum si antonimul jamais vu – nemaivazut, senzatie opusa celei de deja vu, in care o persoana revenita intr-un loc familiar, spre exemplu, realizeaza ca nu mai recunoaste nimic.

Desi senzatiile de deja vu apar pe toata durata vietii, medicii au reusit sa identifice intervalele de varsta in care ele apar cel mai des, asta si ca o explicatie e existentei lor. Varstele critice sunt cele cuprinse in intervalul 15 – 19 ani si 35 – 40 de ani. Daca in cazul adolescentilor o posibila explicatie a aparitiei senzatiei de deja vu este data de reactia creierului in fata unor experiente noi si intense pe care subiectul nu le-a mai trait, in cazul persoanelor de varsta medie, vinovata de senzatiile misterioase ar fi criza varstei mijlocii, cea care incepe sa le joace feste subiectilor, dandu-le acestora false senzatii despre experiente care nu au avut loc.

Posibile explicatii ale sentimentului de deja vu

Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta.

Ignorate o buna perioada de timp in mediile academice, datorita tot mai desei lor asocieri cu fenomene care ies din sfera stiintei (reincarnarile, fenomenele OZN sau parapsihologia), senzatiile de deja vu au reintrat de curand in atentia cercetatorilot dupa ce acestia au reusit sa aprofundeze studiul creierului uman.

Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte din studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.

O alta teorie acceptata de catre oamenii de stiinta este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Acesta sustine ca memoria se comporta asemenea unei holograme, creierul fiind capabil sa creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzatii. Conform cercetatorului olandez, senzatia de deja vu nu ar fi altceva decat reminiscente ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latenta, revin la suprafata in momentul in care gasesc un corespondent in lumea reala.

Nu putea lipsi din aceasta lista psihiatrul american Robert Efron, cel care a dat nastere teoriei care ii poarta numele si care mai este cunoscuta si ca teoria procesarii duale. In urma studiilor efectuate pe pacientii din Spitalul de Veterani din Boston, Efron a concluzionat ca senzatia de deja vu isi are explicatia in procesele neurologice. Astfel, creierul care este asaltat zilnic de milioane de informatii poate sa nu se sincronizeze perfect atunci cand este vorba de asimilarea acestora. Medicul american a observat ca emisfera stanga a creierului este responsabila de sortarea si asimilarea informatiilor primite. De asemenea, omul de stiinta a sesizat faptul ca senzatiile pot fi percepute cu o anumita intarziere, fapt ce duce la inregistrarea acestora ca experiente trecute, in realitate ele nefiind mai vechi de cateva secunde.

Senzatia de deja vu si visele premonitorii

Una dintre cele mai aprigi dispute ale oamenilor de stiinta este cea legata de asocierea senzatiei de deja vu cu visele premonitorii. Omul de stiinta elvetian Arthur Funkhouser sustine ca visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Desi nu exista o explicatie general acceptata a aparitiei unor asemenea vise, testele efectuate de savantul elvetian pe studentii de la Universitatea Oxford arata ca un procent de aproape 13 % dintre persoane au intr-adevar vise premonitorii. Un studiu realizat in 1988 de un psihiatru american, Dr. Nancy Sodow, confirma teoria lui Arthur Funkhouser, desi procentul indicat de aceasta din urma nu este mai mare de 10%.

Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasle senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.

BIZZARE FACTS

•Desi nu este considerat drept un sentiment de deja vu, senzatia pe care au pilotii in timpul zborurilor cu avioane supersonice este similara cu cea pe care copiii o au in visele lor. Visele in care este retraita senzatia de zbor apar numai in timpul copilariei si dispar odata cu varsta adolescentei. Cu toate acestea, exista un procent, desi extrem de mic, al persoanelor care au declarat ca viseaza ca zboara chiar si la maturitate.
•Multi dintre cei care au experimentat senzatia de deja vu, sustin ca aceasta apare in urma rapirilor extraterestre si ca urmare a reprimarii memoriei de catre potentialele fiinte din spatiul extraterestru. Sedintele de hipnoza nu au adus nici un rezultat plauzibil, atata vreme cat unele concluzii par sa sustina asemenea declaratii hazardate.
•Desi o senzatie de deja vu nu dureaza mai mult de 30 de secunde, exista persoane pentru care un astfel de sentiment dureaza mult mai mult, fara a fi asociat cu vreo boala psihica. Este celebru cazul unui inginer britanic pensionat care s-a plans in repetate randuri familiei de prezenta unor indelungate senzatii de deja vu. Sfatuit de membrii familiei sa viziteze o clinica de psihologie, acesta a raspuns resemnat: „Nu are nici un rost. Stiu deja cum va fi”. Cazul a fost studiat de Dr. Chris Moulin, pisholog in cadrul Universitatii din Leeds. Cercetatorul a declarat ca a fost socat in momentul in care, intalnindu-l pe britanicul in cauza, acesta i-a descris in detaliu parintii pe care nu exista nicio posibilitate sa ii fi intalnit vreodata.

http://www.descopera.ro

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
05-05-2010, 01:21 PM
Post: #117
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Haremul - inchisoarea femeilor favorite (2)



Atunci când auzim cuvântul harem, imaginatia ne poarta imediat catre tarâmuri exotice, catre palate fabuloase, desprinse parca din "o mie si una de nopti", catre frumoase diafane, cu trupurile invaluite in valuri stravezii si cu chipurile ascunse privirii muritorilor de rând, lasând sa se vada doar ochii migdalati... Adevarul este insa mai putin romantic decât aceasta imagine languroasa, intrucât de-a lungul vremii haremurile au reprezentat locuri unde s-au tesut cele mai mârsave intrigi si s-au comis cele mai groaznice crime. O istorie a acestor stabilimente fascinante si in egala masura terifiante ne-am propus sa va infatisam in rândurile ce urmeaza...

Suveranul se culca in fiecare noapte cu o fecioara

Marele cuceritor mogul Akbar (1542-1605) a dobândit, de-a lungul domniei sale asupra Indiei, mii de sotii si concubine. Luminatul suveran nu era deloc pretentios in ceea ce priveste vârsta lor sau aspectul fizic, intrucât singurul lucru dupa care se ghida era importanta politica a acestor "achizitii". Asa se face ca in haremul sau convietuiau fetiscane abia iesite din copilarie, cu femei aproape batrâne, dar care se inrudeau cu stapânitorii regatelor invecinate, asigurându-i astfel abilului rege aliati puternici.

Mai mult decât atât, Akbar si-a format chiar o garda personala de "amazoane" din Rusia si Abisinia, care-l aparau cu indârjire de orice tentativa de asasinat - si acestea nu au lipsit. Desi se declara un musulman fanatic, Akbar nu avea nici un fel de retinere in a incalca regulile impuse de Coran, intretinând peste 300 de neveste "cu acte in regula" cum am spune noi. Un supus al lui Akbar, nobilul Ismail Quli Khan, intretinea, la rândul sau, un harem de 1200 de femei. El era atât de gelos, incât, neincrezator in eunuci, poruncea ca ferestrele palatului unde locuiau frumoasele sale concubine sa fie sigilate, peste zi. Grija exagerata pentru femeile lui i-au atras insa ura acestora, iar Quli Khan a pierit otravit.

Si regele Marocului, Mulai Ismail (1646-1727), manifesta o apetenta deosebita pentru sexul slab, adapostind in palatul sau aproape 4000 de tinere fete. Istoricul britanic Ockley scrie, citând surse apropiate suveranului african, ca acesta "se culca in fiecare noapte cu câte o fecioara". Haremul sau era probabil cel mai cosmopolit din câte se cunosc, caci aici se regaseau fete din Spania, Italia, Georgia, Arabia, Anglia, Franta, Rusia si din multe alte tari. Pentru a nu veni in contradictie cu preceptele musulmane, fetele erau convertite - la nevoie, prin tortura - la Islam.

Pe "scaunul placerilor"

Tot un conducator cu vadite deviatii de comportament si cu un apetit sexual insatiabil a fost si imparatul chinez Yang Ti, din dinastia Sui (569-618), posesor al unui harem de 3000 de femei. Printre metodele sale de a face amor se numara si asa-numitul "scaun al placerilor", inventie a mestesugarilor de la curtea sa. Indata ce o femeie se aseza pe scaunul respectiv, se trezea imobilizata de niste catuse metalice, ce ieseau din el, picioarele ii erau departate iar un mecanism ii impingea trupul in fata, expunându-l astfel poftelor imparatului. Când calatorea, acesta avea permanent la dispozitie zece fetiscane goale, plimbate in trasuri deschise, inaintea sa, gata oricând sa-l satisfaca.


Sahul persan Firuz, ce a domnit intre 1351 si 1388, si-a neglijat total atributiile de conducator, lasând guvernarea tarii in seama vizirilor sai si dedicându-se "colectionarii" de femei. Negustorii lui strabateau lumea in lung si-n lat, selectând cele mai frumoase femei si trimitându-le stapânului, care nu se uita la bani... Trecând la islamism, el a consultat invatatii musulmani si, când a aflat ca religia ii permite sa se insoare cu 300 de femei, a facut nunta cu toate 300 intr-o singura zi. In ciuda exceselor sale sexuale, sahul a trait pâna la 80 de ani, având o sanatate de fier si o vedere excelenta, dovada certa asadar ca lipsa activitatii sexuale duce la orbire...

Misteriosul palat Topkapi

Revenind la sultanii turci, cei mai faimosi posesori de haremuri din lume, sa spunem ca initial, pâna la stabilirea capitalei Imperiului Otoman la Constantinopole-Istanbul, femeile nu aveau un palat special destinat, ci traiau in apartamentele sultanului ori il insoteau pe sultan in expeditiile sale razboinice, alaturi de o numeroasa suita. Abia dupa caderea Bizantului, Mehmed al II-lea va ridica palatul Topkapi, resedinta suveranilor turci pentru urmatoarele patru secole. In limba turca, Topkapi inseamna "poarta cu tunuri", trimitere la faptul ca palatul era puternic fortificat, fiind inaltat pe o colina, intre Bosfor, Cornul de Aur si tarmul Marii Marmara.

Nu trebuie sa ne imaginam insa ca Topkapi era un palat destinat exclusiv haremului. Initial, el adapostea intreaga curte otomana, aproape patru mii de sclavi, functionari si militari, dedicati trup si suflet slujirii sultanului. Daca in aripa palatului numita "selamlik", barbatii aveau acces, caci aici sultanul isi primea oaspetii si se sfatuia cu ministrii sai, in harem nimeni, in afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea patrunde. Cele mai apreciate odalisce proveneau din Caucaz si erau faimoasele sclave circaziene. Dar nici europencele nu erau de lepadat.

Roxelana - o odalisca, ajunge stapâna Imperiului

De altfel, mama lui Mehmed Fatih a fost o sclava provenita de pe coasta Adriaticii, Dobra, o fiica a doamnei Chiajna (apriga vaduva a lui Mircea Ciobanu) a fost daruita sultanului Murad al III-lea, iar Roxelana, sotia lui Soliman Magnificul, era rusoaica. Aceasta femeie apriga a condus practic destinele Imperiului Otoman in perioada lui de apogeu; dupa ce l-a convins pe Soliman sa-l numeasca pe Ibrahim-Pasa, favoritul ei, mare vizir, aceeasi Roxelana, vazând ca demnitarul nu-i mai asculta ordinele, a tesut intrigi, determinându-l pe sovaielnicul Soliman sa ordone executarea lui. Când noul vizir, Lufti-Pasa, l-a avertizat pe sultan ca niciodata in istoria Imperiului nu se mai pomenise ca femeile din harem sa dicteze decizii politice, s-a trezit si el inlaturat.

Roxelana a manevrat in asa fel incât fiul ei preferat, Mehmed, sa fie numit succesor al sultanului, in locul lui Mustafa, cel mai vârstnic fiu al lui Soliman, un tânar sârguincios si talentat, caruia toti ii prevesteau o domnie glorioasa. Intrigile Roxelanei l-au facut insa pe Soliman sa-si piarda capul si sa porunceasca decapitarea lui Mustafa... Dar curând, si Mehmed, beizadeaua aleasa, a murit si in locul sau va domni un alt fiu al rusoaicei, Selim, poreclit, din pricina viciului sau, "cel betiv". El si-a dedicat viata placerilor, intretinând un numeros harem si schimbându-si deciziile, ca si Soliman, in functie de influenta favoritelor sale. Unul dintre sultanii cei mai ahtiati dupa placeri carnale a fost Murad al III-lea (1546-1595), care a preferat sa-si petreaca viata izolat intre zidurile haremului, in vreme ce imperiul cladit de Baiazid, Mehmed Fatih si Soliman se risipea...

Placerea cea mai mare a acestui sultan era sa priveasca zbenguiala odaliscelor, pe când acestea se imbaiau, goale, inaintea lui. Se pare ca acest act de voyeurism avea un efect deosebit de excitant, de vreme ce sultanul a lasat in urma nu mai putin de 103 odrasle, care s-au macelarit apoi intre ele, slabind considerabil forta otomanilor. De altfel, timp de aproape sapte decenii, pâna in 1656, Imperiul va fi guvernat nu de sultani, ci de concubinele lor, aceasta perioada ramânând in istorie sub denumirea de "sultanatul femeilor".

Cum aratau insa frumoasele de ai caror nuri se bucurau sultanii? Erau frumoase, trebuie sa o spunem, dupa standardele musulmane, caci ambasadorii straini care aveau ocazia rarisima de a le vedea le considerau "munti de grasime", din simplul motiv ca pentru musulmani frumusetea era data si de numarul kilogramelor. Ca urmare, femeile din harem nu doar ca erau epilate, parfumate si date cu henna, un fel de praf de carbune, cu care li se pictau pleoapele si partile intime, dar si supuse unui regim barbar de ingrasare, fiind indopate cu carne grasa si dulciuri!
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
05-06-2010, 09:41 AM
Post: #118
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Reincarnarea, ADN-ul spiritului

Gnosticii credeau in reincarnare. Dupa cum se stie, Evanghelia dupa Ioan este impregnata cu gnosticism, iar printre Parintii Bisericii se numara remarcabili gnostici: in primul rand Origene, dar si Clement din Alexandria, ori Sfantul Ieremia. Toti acestia au fost convinsi ca spiritul se reincarneaza, teorie antica a umanitati, intalnita la egipteni, indoeuropeni si in aproape toate marile doctrine ezoterice. Abia in anul 325 d.Hr. a inceput o ampla actiune de “purificare” a doctrinei crestine. Imparatul Constantin cel Mare, impreuna cu mama sa, Elena, scot din Noul Testament orice referinta la ideea reincarnarii. Iar al doilea Consiliu din Constantinopol le valideaza definitiv initiativa in 553 d.Hr., declarand reincarnarea drept erezie.

Gnosticii credeau in reincarnare. Dupa cum se stie, Evanghelia dupa Ioan este impregnata cu gnosticism, iar printre Parintii Bisericii se numara remarcabili gnostici: in primul rand Origene, dar si Clement din Alexandria, ori Sfantul Ieremia. Toti acestia au fost convinsi ca spiritul se reincarneaza, teorie antica a umanitati, intalnita la egipteni, indoeuropeni si in aproape toate marile doctrine ezoterice. Abia in anul 325 d.Hr. a inceput o ampla actiune de “purificare” a doctrinei crestine. Imparatul Constantin cel Mare, impreuna cu mama sa, Elena, scot din Noul Testament orice referinta la ideea reincarnarii. Iar al doilea Consiliu din Constantinopol le valideaza definitiv initiativa in 553 d.Hr., declarand reincarnarea drept erezie.

Desi argumentele folosite atunci erau de nivel metafizic, se pare ca un considerent foarte practic a primat: reincarnarea presupune salvarea tuturor, fie credinciosi, fie necredinciosi. Avand sansa unei noi vieti, spiritul se poate perfectiona in viitor, adica intr-o alta viata, indiferent de ceea ce face el acum. Asadar, macar teoretic, spiritul nu poate fi condamnat irevocabil, nici nu poate fi anatemizat, exceptand situatia unui pact cu Diavolul. Biserica Militanta nu are cum sa-l constranga la dreapta credinta si nici nu-l poate infricosa cu pedeapsa absoluta a iadului. Ceea ce a fost considerat intolerabil. Astfel, reincarnarea devenea erezie.

Simboluri

Putini au inteles sau inteleg mesajul lui Iisus Hristos. El anunta ferm existenta vietii de dupa moarte, anunta o Judecata, precum si o reincarnare (unica si finala) a dreptilor, numita Inviere.In ce priveste Iadul, daca tinem cont de patimile christice, rezulta ca acesta ar putea deveni insusi Pamantul, adica viata in corp fizic, supusa nedreptatii, bolii, nevoilor si suferintei. Intoarcerea pe Pamant este o pedeapsa, o indepartare de Imparatia Cerurilor. In memorabilele versete ale invietii lui Lazar, Iisus afirma la un moment dat, adresandu-se Martei: “Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai/ Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata.” (Ioan, 11; 25-26). Astfel, e limpede ca doctrina crestina pune pret pe spirit si pe viata eterna.

Ideea de reincarnare se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretari. Cele mai vechi texte, Vedele (Rigveda) nu pomenesc nimic despre aceasta idee. Abia in Upanishade, vechea teorie a platii a fuzionat cu ideea de reincarnare. In Upanishade, identificarea Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decat daca Sinele incheie ciclul infernal al existentei (samsara), adica sirul de reincarnari succesive. Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe Pamant si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii occidentali ai unui hinduism deformat. Nu este vorba aici despre o noua nastere; omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decat trupul, pana ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana. Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp in altul este dorinta sau legea karmei. Scopul spiritualitatii hinduse este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu brahman. Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberari din ciclul reincarnarilor. Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare. Ideea de reincarnare, sub diferite forme si legi, a mai fost analizata si promovata si in culte ori curente ca Buddhismul, filosofia moderna si spiritismul precum si in randul rozicrucienilor si al antropozofilor.

Desi in prezent conceptul este mai degraba unul desuet, aceasta nu inseamna ca reincarnarea a disparut din peisaj. Ea se mentine, cel putin in credintele si istoriile oamenilor. Si exista chiar si unele relatari in acest sens- care, fireste, pot fi cu usurinta contestate – cuprinse in documente de specialitate. Destul de recent, autorii Peter si Mary Harrison au publicat o carte intitulata “The Children That Time Forgot” (Copiii pe care timpul i-a uitat), in care au strans o serie de dovezi extrem de interesante privind cazuri tipice de “reincarnari spiritiste”, dintre care cel putin cateva merita mentionate.

Mandy

Englezoaica Gillian divortase in urma unei puternice traume morale. Cea de-a doua fiica a sa, Mandy, murise imediat dupa nastere din pricina unei grave deficiente cardiace. Sfatuita de toti, Gillian a facut efortul de a-si uita complet trecutul: s-a mutat in alta localitate si s-a recasatorit in curand cu un anume George Seabrook. Au avut patru copii: Wendy, Sean, John si o fetita, nascuta in 1972, pe care au botezat-o Mandy (fiindca semana mult cu prima Mandy). Cativa ani mai tarziu, familia Seabrook face o excursie la tara, trecand intamplator prin localitatea Hunslet, acolo unde se afla mormantul lui Mandy I. Din acest moment incepe straniul: “Priveste, mami!”, striga Mandy aratand cimitirul cu degetul. “Acolo m-ai ingropat si era sa cazi lesinata pe sicriul meu!” Parintii n-au reusit sa scoata niciun cuvant. Muti, se priveau amandoi cu groaza. “Fraza lui Mandy m-a cutremurat pana in maduva oaselor”, isi aminteste Gillian, in timp ce George marturisea ca se simtea ca pe scaunul electric. Bineinteles, nimeni nu-i povestise micutei Mandy nimic despre prima intamplare, despre cimitir sau despre ceva in legaturea cu aceasta. Dar ea a dat si alte amanunte, unele mai curioase decat altele: a pomenit o mica bratara de argint cu brelocuri si o inscriptie, care ii fusese pusa in sicriu.

Intr-adevar, Mandy I fusese ingropata cu bratara sa, cadoul de la unul din unchi, un anume Patrick, pe care Mandy II nu-l vazuse niciodata. De altminteri, ea si-a amintit inscriptia: “Pentru scumpa mea Mandy, unchiul Patrick.” Aceasta fetita va relata si alte detalii de la inmormantare, cateva necunoscute mamei, dar adeverite dupa investigatii. Ea semana ca doua picaturi de apa cu prima Mandy si era convinsa ca s-a reincarnat. La 12 ani facea urmatoarea declaratie: “Imi amintesc ca am mai fost o data Mandy. Fiindca toata lumea era atunci destul de trista din pricina bolii mele, am revenit, ca prietenii mei sa nu mai planga.” Totusi, Mandy II dovedea si certe capacitati de clarviziune. Astfel, ea l-a interpelat intr-o zi pe tatal sau in legatura cu un anume Stevie, care era fericit acum pentru ca putea sa mearga.

Or, George Seabrook avusese un baiat, dintr-o casnicie anterioara, numit Stephen si alintat Stevie. Acesta fusese handicapat, cu ambele picioare paralizate si murise de mult. El era un subiect tabu: George n-a pomenit nimanui din noua sa familie despre acest copil. Darul clarviziunii, foarte manifestat la Mandy II, este esential si in el se poate gasi explicatia uluitoarei ei aptitudini.

Simon Brown

Intr-un alt caz, la varsta de 5 ani, Simon Brown isi va uimi mama, declarandu-i cu seriozitate: “Mami, eu nu traiesc acum pentru prima oara. Inainte locuiam pe o nava mare, plina de panze si corzi. Dar am cazut in apa, cu capul in jos, si m-am inecat.” Totusi, mama, Susan Brown, isi va reveni rapid din mirare, decretand ca micutul visase urat. Dupa catva timp, Simon reia povestea, adaugand ca apa era foarte murdara si ca se inecase impreuna cu cainele sau, de care nu s-ar fi despartit niciodata. Ulterior, intr-un moment de neatentie, baiatul scapa un borcan de dulceata care se face tandari sub ochii mamei. Inspaimantat, striga: “Aoleu! Sper ca n-o sa fiu de corvoada!” Cuvantul “corvoada” va produce o revolutie in familia Brown. Nimeni nu-l cunostea. Micutul Simon explica: era o pedeapsa aplicata marinarilor care greseau. Consta in munca fortata si reducerea ratiei de alcool si alimente.

Uimirea parintilor creste; copilul le relateaza cu amanunte viata de zi cu zi pe un velier (sustinea ca fusese pe o nava cu trei catarge). Intr-o zi soseste din Australia Peter Rawlings, prieten cu Greg Brown, tatal lui Simon. Acesta era marinar; el confirma toate spusele baiatului, inclusiv chestiunea corvoadei. De atunci familia Brown isi modifica radical convingerile privind fenomenul reincarnarii. Iata ce declara Susan: “Simon nu cunoaste pe nimeni care sa fie initiat in materie de jargon maritim. Cunostintele sale sunt vaste si foarte complexe; noi am ajuns la concluzia ca trebuie sa fi fost marinar inainte.” Iata acum opiniile lui Greg: “Stie mult mai multe lucruri decat mine, vasele cu panze n-au secrete pentru el. Cunoaste numele diferitelor panze, ale diferitelor cordaje. Mi-a explicat semnificatia arborelui artimon si care era rolul acestuia pe o nava cu trei catarge. Credeam ca inecul e o chestie dramatica. Faptul ca a murit deja o data nu il sperie deloc. Singurul lucru care il deranjeaza este murdaria apei in care s-a inecat! De parca asta ar schimba ceva.”

In legatura cu momentul inecului, Simon insusi relateaza urmatoarele: “O ceata imi acoperea ochii pe masura ce coboram catre adancuri. In jurul meu era multa liniste. Am vazut ca si cainele era langa mine. Nu stiu unde ne aflam, dar totul devenise mai limpede. Ma simteam obosit si pana la urma am adormit.” Cand s-a trezit, se numea Simon Brown, fiu al lui Susan si al lui Greg. Cazul Simon Brown este foarte interesant mai ales prin convingerea personajelor implicate ca baiatul poseda cunostinte pe care nimeni din anturajul sau nu le are. O asemenea situatie ar elimina posibilitatea clarviziunii. Dar, iata, apare acel Peter Rawlings, prieten bun al lui Greg Brown si marinar in marina comerciala. Existenta lui Rawlings trebuie neaparat retinuta, caci aici se reintoarce ipoteza clarviziunii.

Carl Edon

La noua ani, Carl Edon, copil englez din Middlesborough, sustinea infocat ca fusese pilot al Luftwaffe, in al doilea Razboi Mondial. Intr-o zi, el se apuca sa deseneze lucruri ciudate: insigne si embleme. Mama lui, care l-a surprins, recunoaste svastica. Uimita, il ia la intrebari, iar Carl raspunde cu inocenta: Astea sunt insignele pe care le purtam pe uniforma cand eram pilot”. Carl era, intr-adevar, un ins ciudat: la cinci ani a desenat carlinga avionului “sau”. Cunostea toate instrumentele de bord, precum si rolul precis al fiecaruia. A explicat ca se inrolase in aviatie la 18 ani si a fost instruit intr-o tabara militara. Despre unele obiceiuri de acolo isi aminteste astfel: “Mergeam intr-o sala mare, unde se afla doar o fotografie imensa a lui Hitler. Defilam cu capul intors catre Hitler si mana ridicata in semn de salut.” Isi insoteste vorbele cu exemplificari concrete. E capabil sa descrie cu exactitate uniforma aviatorilor germani.

Cat priveste accidentul care l-ar fi ucis odinioara, Carl Edon are amintiri precise. Sustine ca avionul i-ar fi cazut catre o cladire, iar redresarea n-a reusit. Sub impact, aparatul a fost strivit, iar piciorul drept i-a fost smuls. Moartea a survenit in incendiul care a devorat ramasitele avionului. Dar baiatul mai are si alte “amintiri”. El stie ca a fost fiul unui anume Frtiz, un om vesel pe care l-a iubit mult: “Era un tata foarte intelegator, ma facea mereu sa rad, ma plimba prin padurea care se invecina cu casa noastra. Stia totul despre natura si imi transmitea cunostintele lui”. Din activitatile copilariei germane, Carl isi aminteste cel mai bine taierea si stivuirea lemnelor.

Trebuie observat in cazul lui Carl Edon numele german al copilului englez. S-a dovedit ca familia Edon avea puternice relatii cu mediul german. Iata declaratia Valeriei Edon, mama lui Carl: “Cumnata mea este de origine germana si tatal ei a servit ca pilot in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Este oare o coincidenta faptul ca acest om a murit doborat de apararea antiaeriana engleza? La armistitiu, mama cumnatei mele a intalnit un englez si l-a luat de barbat. Cativa ani mai tarziu ei s-au stabilit in Marea Britanie, unde ea traieste si azi”. Aceasta declaratie pare a explica intregul caz. La fel cum si celelalte pot fi explicate prin cele cateva detalii cheie. Cum? Prin “prozopopeza”, termen propus in 1956 de parapsihologul Rene Sudre pentru a descrie schimbarea brusca – spontana sau provocata – a personalitatii psihologice.

... si totusi reincarnare

In anumite circumstante anormale, anumiti subiecti isi abandoneaza brusc personalitatea obisnuita si dobandesc o personalitate total diferita. Memoria le dispare, caracterul lor se transforma; ei au nume, idei si tendinte diferite. Noua persoana o poate cunoaste pe cea veche, dar vorbeste despre ea ca despre cineva strain, uneori ca despre un dusman. Aceasta alterare poate aparea spontan sau poate fi sugerata. Ea poate dura cateva momente sau ani intregi si nu este deloc vorba de o simulare, ci de un fenomen perfect autentic, cunoscut inca din Antichitate. Cunoscand aceste lucruri, este greu de spus cu exactitate ce fel de fenomen s-a manifestat in cele trei cazuri de pretinsa reincarnare mentionate anterior.

Reincarnarea in sine este o ipoteza ce nu trebuie exclusa din chestiune, in cel putin una dintre cele trei situatii ea putand fi explicatia valabila a celor petrecute. Insa capacitatile de clarviziune ale copiilor precum si aceasta posibilitate a convingerii unei persoane ca este altcineva decat in realitate, sunt premise solide, care atesta oricum manifestari de ordin paranormal, dar combat macar partial teoria reincarnarii.

Considerata ca invatatura spirituala, reincarnarea presupune existenta unei memorii a sufletului in care sunt incluse lectii pe care le avem de invatat in fiecare viata, cu scopul de a evolua. Un mijloc de a patrunde in memoria abisala este regresia hipnotica prin care putem accede la continutul vietilor anterioare. Poate singura dovada de necontestat a existentei reincarnarii este xenoglosia, vorbirea intr-o limba straina, necunoscuta subiectului. Se cunosc numeroase cazuri in care subiectii, sub hipnoza, vorbesc si chiar converseaza in limbi straine, unii dintre ei avand, in stare naturala, mari carente de cultura care fac imposibila cunoasterea unei limbi straine pe care, insa, in regresia hipnotica o cunosc la perfectie. Indubitabil, xenoglosia este legata de amintiri dintr-o viata anterioara. Tot astfel, starea de "deja vu", dar si unele "amintiri" dintr-o viata anterioara spontane ale copiilor. Cu toate acestea, astazi putini mai cred in memoria sufletului si este de mirare ca se admite mostenirea genetica a trasaturilor fizice si de caracter, dar se refuza recunoasterea mostenirii karmice, ADN-ul nostru spiritual.


http://www.descopera.ro/

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
05-06-2010, 10:13 AM
Post: #119
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Top 10 “de ce?”


1) De ce barbatul trebuie sa mearga, alaturi de femeie, pe partea exterioara a drumului?
Originile acestui obicei de buna purtare, dar si de precautie, nu au o incadrare foarte precisa in istorie, dar fac referire la prevenirea expunerii damei in fata eventualelor pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului. Unii considera ca astfel, daca un vehicul ar trece in viteza pe drum, foarte aproape de trotuar, barbatul si nu femeia ar fi cel stropit de eventualele balti si noroaie. De asemenea, din acea pozitie, barbatului i-ar fi mai usor sa isi apere compania feminina, trimitand-o mai lesne la adapost si, inca o data, ferind-o de expunerea in calea primejdiei.

2) De ce dau barbatii "noroc" cu mana dreapta atunci cand se intalnesc?

Trebuie mentionat ca in trecut, gestul de a da mana diferea un pic de forma sa de astazi. Barbatii isi prindeau reciproc bratele drepte din zona antebratelor, pentru a pipai atat palma cat si maneca, cautand existenta unei eventuale arme. Sigur ca aceasta putea fi ascunsa in mana stanga, dar cum cei mai multi oameni sunt dreptaci, se considera ca nimeni nu ar risca sa foloseasca mana stanga pentru a injunghia pe cineva. Stangacii erau priviti cu ochi rai, deoarece te puteau injunghia in timp ce iti strangeau mana. Mai mult, in diverse societati medievale, inainte de aparitia hartiei igienice, exista obiceiul ca oamenii sa isi foloseasca mana stanga pentru a se curata la dos. De aceea, aceasta era considerata murdara si, in consecinta, niciodata intrebuintata pentru salut.

3) De ce ridica barbatii palaria atunci cand saluta?

Descoperirea capului denota in sine un gest de smerenie si respect, infatisandu-l pe omul dinainte asa cum este el, la statura cu care a fost inzestrat. Totusi, manifestarea pare sa aiba radacini foarte clare in trecutul nu foarte indepartat al civilizatiei umane, reiterand obiceiul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfarsitul unui turnir, isi descopereau chipul, spre a fi recunoscuti si adulati de public.

4) De ce barbatul intra primul in restaurant?

Este unul dintre putinele locuri unde "lipsa de politete" este o virtute. Explicatia este simpla. De regula, cand se deschide usa restaurantului, oamenii din local isi vor indrepta privirile spre intrare. Barbatul intra primul, tocmai pentru a feri femeia care il insoteste, de privirile indiscrete. La masa, gentlemanul ii va oferi damei scaunul cu spatele spre sala. Astfel, va putea manca linistita, nederanjata fiind de privirile curiosilor

5) De ce spunem "Noroc" sau "Sanatate" atunci cand cineva stranuta?

Prezenta acestui gest este discutabila in "topul" de fata, deoarece, conform normelor de buna purtare, daca cineva stranuta in imediata noastra vecinatate, comportamentul corect este ignorarea momentului si evitarea oricarei remarci, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totusi, in acceptiunea generala, este consideat un gest de buna credinta sa faci aceasta "urare" persoanei ce da semene de guturai. Originile? Oarecum multiple. In anul 77 d.Hr., oamenii credeau ca stranutul cauzeaza pierderea sufletului sau incetarea batailor inimii, asa ca "Fii binecuvantat!" ("Noroc, sanatate" la romani) era folosita ca o formula menita sa previna aceste nenorociri. In plus, in vremurile de demult, medicina era rudimentara si facuta dupa ureche, oamenii mureau adesea din simple gripe sau raceli si o astfel de urare avea o insemnatate mult mai mare decat astazi, fiind inzestrata, in constiinta oamenilor, cu puteri oarecum vindecatoare.

6) De ce barbatii le ofera flori femeilor?

Explicatia este mai degraba respingatoare, dar se pare ca acest obicei este originar din Evul Mediu. Atunci, igiena corporala era neglijata pentru ca baia era considerata ceva murdar (crestinii disociindu-se de bunele obiceiuri ale romanilor), fiind un eveniment care se intampla aproximativ o data pe an, iar florile aveau menirea de a indeparta izurile neplacute ale doamnelor. Avem de a face, aici, mai mult cu o forma de politete interesata, barbatii facandu-si, mai degraba, lor insisi un serviciu, prin oferirea de flori parfumate femeilor cu mirosuri... tari.

7) De ce nu trebuie sa ne descaltam atunci cand mergem in vizita si de ce trebuie sa le cerem oaspetilor nostri acest lucru?

Precum in cazul oferirii de flori, si evitarea descaltarii provine tot din Evul Mediu si este un obicei care tine tot de cauza indepartarii eventualelor mirosuri neplacute care ar putea emana din picioarele goale. In plus, invitatul poate avea parte de un accident nefericit, cum ar fi o soseta rupta si degete la vedere, o situtie jenanta pentru toti cei prezenti.

8) De ce barbatul trebuie sa intre primul in taxi?

Poate parea o pornire paranoida, dar raspunsul este: de teama ca nu cumva taximetristul sa porneasca in tromba cu domnita! Perspectiva nu este foarte hilara nici astazi, avand premise plauzibile, insa aceasta precautie isi gaseste o justificare solida in vremurile medievale ale curtezanelor si amorezilor de tip Cassanova. Nu de putine ori, acesti amanti perfecti s-au substituit rolului de birjari ai unor calesti sau trasuri, pentru a le fura aristocratilor, chiar de sub nas, pretuitele "achizitii" feminine. Ca sa evite asemenea surprize neplacute, domnii s-au gandit sa isi dea lor insisi intaietatea la "imbarcari", tendinta pastrata pana in zilele noastre.

9) De ce punem mana la gura atunci cand cascam?

In afara faptului ca multa lume nu mai are acest bun obicei si ca explicatia sa evidenta este neexpunerea interiorului cavitatii bucale spre vazul tuturor, aceasta grija de a ne acoperi gura atunci cand cascam are la baze o superstitie destul de veche. Ca si in cazul stranutului, si in cel al cascatului oamenii de odinioara vedeau pericolul eliberarii sufletului din corpul uman sau patrunderea necuratului in acesta. De aceea, printr-o metoda pe cat de simpla, pe atat de eficienta, astuparea gurii cu mana inlatura eficient aceste ingrijorari.

10) De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei sa fie vazuta de un barbat, altul decat sotul sau?

La sfarsitul secolului al XIX-lea, in anumite tari din Europa, se nasteau chiar dueluri pe viata si pe moarte pentru un astfel de eveniment, care astazi pare de-a dreptul ridicol. Cu atat mai caraghioasa pare situatia, cu cat decolteul generos al femeilor, nu doar "avea voie", dar era musai sa fie arborat fara nicio grija, in toata plenitudinea lui, in vazul lumii... de dragul expunerii bijuteriilor. Piciorul, in schimb, era acoperit intotdeauna cu ciorap, fiind considerat, pe atunci, un fel de organ intim al femeilor, motiv suficient ca surprinderea sa cu privirile sa nasca tragedii.
Secretul unui comportament agreabil si civilizat in societate se poate obtine prin decantarea bunelor obiceiuri filtrate si adaptate de la o generatie la alta. Familia, scoala, anturajul au un rol capital in formarea unei existente normale a oricarui individ. Un adevar cunoscut ,dar neasimilat suficient ,spune ca drumul libertatii trece prin cultura.
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
[-] The following 1 user says Thank You to anuk for this post:
bodo
05-07-2010, 09:41 AM
Post: #120
RE: CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
Galceava savantilor sceptici cu pasionatii paranormalului

Probabil de cand e lumea lume, oamenii s-au impartit astfel: unii erau inclinati sa creada in interventia unor forte care nu puteau fi cunoscute si nici controlate, pentru a-si explica feluritele fenomene cu care aveau de-a face; altii, impinsi de o tainica, uneori, dar neclintita convingere ca pot gasi o explicatie naturala, accesibila intelegerii umane, sapau adanc in necunoscut, scotand argumente pentru a demonstra ca totul se poate explica firesc.

Probabil de cand e lumea lume, oamenii s-au impartit astfel: unii erau inclinati sa creada in interventia unor forte care nu puteau fi cunoscute si nici controlate, pentru a-si explica feluritele fenomene cu care aveau de-a face; altii, impinsi de o tainica, uneori, dar neclintita convingere ca pot gasi o explicatie naturala, accesibila intelegerii umane, sapau adanc in necunoscut, scotand argumente pentru a demonstra ca totul se poate explica firesc.


Cand stiinta explica paranormalul (sau macar incearca)

Atunci cand vorbim despre fenomene paranormale si despre felul in care se raporteaza la ele oamenii de stiinta, rasar brusc o gramada de intrebari dificile si, incercand sa raspundem la ele, ne trezim in mijlocul unor dezbateri stufoase si pline de capcane. Iata una dintre dileme: Credinta in paranormal sa fie doar rodul ignorantei? Sau cei care cred in astfel de fenomene sunt, intr-un fel, superiori celor care le resping, superiori prin faptul ca au o conceptie mai larga asupra a ceea ce exista, admitand complexitatea lumii in care traim, recunoscand - poate cu un tainic sentiment al miracolului -, ca materia si energia pot fi si altfel decat stie toata lumea si ca Universul e plin de lucruri inaccesibile (cel putin deocamdata) intelegerii celor mai multi oameni?

Pe masura ce volumul de cunostinte acumulate de oameni despre ceea ce-i inconjoara sporeste, tot mai putine lucruri raman neexplicate. Daca paranormal ar insemna, pur si simplu, ceea ce nu putem explica inca, la un moment dat, atunci paranormalul a pierdut mult teren, de-a lungul secolelor si al mileniilor, in fata explicatiilor rationale. Eclipsele, fulgerul si tunetul, fenomene ceresti spectaculoase, pentru care stramosii nostri aveau explicatii supranaturale, sunt acum explicate stiintific copiilor, la scoala.

Ce-a mai ramas, asadar, din paranormal? Destul de multe; inca exista pe lume fenomene daca nu inexplicabile, oricum neexplicate inca. Ce se intampla, asadar, cand oamenii de stiinta isi baga nasul in aceste fenomene paranormale?

Sa luam un exemplu istoric: mesele de spiritism. Aceste sedintele de spiritism au aparut ca o aplicatie in practica a teoriei numite tot spiritism in Franta si spiritualism in tarile de limba engleza; e vorba despre conceptia conform careia lumea ar fi populata de spirite ale celor morti, iar comunicarea celor vii cu spiritele mortilor ar fi posibila in anumite conditii.

Sedintele de spiritism au devenit la moda in jurul anului 1850; intalnirile se organizau in jurul unor mese; participantii isi tineau mainile pe masa, sperand ca miscarile mesei sa tradeze prezenta spiritului chemat si sa permita comunicarea cu acesta. Unii o luau in serios, pentru altii era un soi de distractie; oricum, lumea se ocupa intens de sedinte spiritiste, pana cand Michael Faraday (tablou, jos), unul dintre cei mai renumiti fizicieni – nu doar ai vremii sale, ci ai tuturor timpurilor – care nu credea in spiritism, a construit un dispozitiv simplu cu ajutorul caruia a demonstrat ca mesele nu se misca sub actiunea vreunui spirit, ci doar ca rezultat al unor miscari musculare involuntare ale participantilor .

Dispozitivul era alcatuit din doua placute intre care se gaseau niste bile de sticla, placile fiind prinse intre ele cu o banda de cauciuc, in asa fel incat, sub actiunea unei presiuni aplicate lateral, placa de deasupra putea aluneca, deplasandu-se in raport cu placa de dedesubt intr-un anumit grad, limitat de legaturile de cauciuc. Deplasarea putea fi observata datorita unui ac indicator. Cu ajutorul aparatului, Faraday a putut demonstra ca degetele sunt cele care misca masa, si nu invers. De atunci, popularitatea sedintelor de spritism a scazut mult; ce curios ca lumea, care parea atat de interesata si convinsa de posibilitatea comunicarii cu spritele, a abandonat atat de repede credinta in entitatile nevazute dupa ce un om de stiinta a arata ca sedintele de spiritism in jurul mesei nu erau decat o (auto)pacaleala! Se pare ca multi dintre cei ce parusera convinsi nu erau, de fapt, ci ascundeau in suflet un sambure de scepticism, pe care spiritul pozitivist al experimentelor lui Faraday l-a ajutat sa se dezvolte.


Controversa la zi

Care mai e azi situatia “meciului” dintre savantii sceptici si cei convinsi de existenta fenomenelor paranormale? Controversa care opune cele doua tabere e azi mai vie ca oricand. Progresul tehnologic a venit in ajutorul pozitivistilor sceptici, iar rafinarea continua a tehnicilor de investigatie scoate tot mai mult la lumina firescul unor fenomene considerate candva paranormale. Evident, tehnologia nu e de ajuns; e nevoie in continuare de lucrul de care a fost nevoie intotdeauna: de inclinarea de a cerceta fenomenele in spirit pozitivist.

Asa au aparut – si acesta e un fenomen recent, apartinand secolului XX - organizatii specializate, dedicate investigarii paranormalului, dar nu pentru a dovedi ca el exista, ci pentru a dovedi ca o mare parte din ceea ce se sustine ca ar fi paranormal e perfect explicabil in termenii cunoasterii stiintifice actuale. Unele dintre aceste organizatii merg foarte departe in incercarea lor de a indeparta valul de mister de pe anumite fenomene si adesea reusesc sa scoata la iveala lucruri destul de neplacute: erori, minciuni, abordari superficiale ale unor lucruri serioase. E bine? E rau?

Intr-un fel, e bine, in masura in care cercetarile lor dezvaluie erori sau inselatorii, chiar cu pretul dezamagirii incercate de cei care chiar crezusera, la un moment dat, in realitatea paranormala a ceea ce vazusera. Dintr-un alt unghi de vedere, poate fi si rau: daca in Univers exista lucruri inca necunoscute (e clar ca exista, si sunt mult mai multe decat cele cunoscute), neintelese si neexplicate, aceste dezvaluiri brutale ale scepticilor discrediteza teoriile asupra paranormalului, facandu-le sa cada in derizoriu si astfel impiedicand, poate, initierea unior investigatii care ar putea largi aria cunoasterii.

Cea mai cunoscuta organizatie care se ocupa de astfel de studii este Comitetul pentru Investigatii Sceptice (Committee for Skeptical Inquiry - CSI), o organizatie americana infiintata in 1976 si dedicata investigarii unor fenomene presupus paranormale si a unor teorii apartinand stiintelor de granita. Semnificativ este faptul ca aceasta organizatie a fost cunoscuta, pana in urma cu cativa ani, drept Committee for the Scientific Investigation of Claims of the Paranormal (CSICOP), fiind asadar orientata in mod special spre cercetarea in spiritul scepticismului stiintific a unor teorii si fenomene din sfera foarte larga a paranormalului.

•CSI afirma, in programul sau, ca nu respinge a priori nici o afirmatie privind existenta paranormalului, ci investigheaza problema in mod obiectiv.

•CSI publica o revista populara, intitulata Skeptical Inquirer, urmarind sa educe cititorii si consumatorii in vederea adoptarii unei atitudini critice (nu de respingere, ci doar critice) cu privire la tot ceea ce inseamna paranormal, ocult, supranatural.

•Un domeniu caruia ii acorda o atentie deosebita este cel care implica siguranta si sanatatea populatiei, cu referire la anumite terapii alternative bazate pe teorii pseudostiintifice si care, utilizate fara discernamant, aduc beneficii numei celor care le comercializeaza (uneori chiar beneficii enorme) punand, in schimb, in pericol sanatatea si viata consumatorilor.

•Printre membrii – actuali si fosti – ai CSI se numara personalitati ale stiintei precum (de la stanga la dreapta, foto) Francis Crick (1916- 2004), laureat al premiului Nobel pentru contributia la descifrarea structurii ADN; Carl Sagan (1934 – 1996), unul dintre cei mai cunoscuti astronomi ai secolului XX; celebri biologi evolutionisti ca Richard Dawkins (n. 1941) si Stephen Jay Gould (1941 – 2002), faimosul autor de romane SF (si profesor de biochimie) Isaac Asimov…


Una dintre figurile cele mai remarcabile este cea a lui James Randi, un personaj insolit si, prin urmare, controversat. James Randi, nascut in 1928, pe numele sau adevarat Randall James Hamilton Zwinge, a lucrat ca iluzionist profesionist (sub numele de scena Uimitorul Randi) pentru ca, dupa ce s-a pensionat, la varsta de 60 de ani, sa se dedice cercetarii fenomenelor asa-zis supranaturale, paranormale et. comp., si luptei impotriva credintelor irationale si a fascinatiei lipsite de obiectivism a oamenilor fata de puterile paranormale ale unor pretinsi vindecatori, ghicitori sau vrajitori. Unul dintre motivele pentru care Randi este adeptul unei atitudini foarte sceptice fata de pretinsele puteri paranormale ale unor indivizi este faptul ca prin, natura meseriei sale, stie foarte bine ce poate face un bun magician (sau, mai bine spus, un iluzionist), cat de eficient poate sa se joace cu perceptiile oamenilor si, prin urmare, cu mintea lor. Cunoscand trucurile meseriei, lui Randi nu i-a fost greu sa demaste cativa autoproclamati “posesori de capacitati paranormale”, dezvaluind ca asa-zisele lor puteri miraculoase erau doar mistificari abil puse in scena cu ajutorul unor trucuri de iluzionism.

Randi a infiintat o fundatie cu scop educativ (James Randi Educational Foundation -JREF) care a instituit un premiu de 1 milion USD, ce urmeaza sa fie acordat oricarei persoane care poate demonstra realitatea unui fenomen din categoria paranormal/supranatural/ocult in conditii experimentale ce urmeaza sa fie acceptate de ambele parti. S-au prezentat peste 1000 de candidati, dar nici unul nu a reusit sa treaca de testerile preliminare (efectuate in conditii cu care atat reprezentatii fundatiei, cat si candidatul, fusesera de acord in prealabil). Oferta ramane valabila pana in martie anul viitor, cand premiul de 1 milion de dolari va fi retras, banii urmand a fi folositi pentru alte proiecte ale fundatiei.

Una dintre dezvaluirile cele mai senzationale in care a fost implicat James Randi (stanga, foto sus) este cea a mistificarii intreprinse de Uri Geller (dreapta), un extrem de cunoscut si po39r medium (autoproclamat) din anii '70, care sustinea ca poate indoi linguri numai prin puterea mintii si afirma ca aceste puteri i-au fost conferite de extraterestri. Randi a demonstrat ca indoirea lingurilor implica pur si simplu trucuri de iluzionism. Randi a intreprins si investigatii care au aratat cat de putin riguroase sunt unele dintre studiile asa-zis stiintifice prin care diversi cercetatori au urmarit sa demonstreze existenta unor fenomene sau capacitati paranormale.

Cu bune si cu rele

Exista si alte organizatii, in intreaga lume, dedicate cercetarii in spirit sceptic-stiintific a paranormalului. In acesta lupta dintre stiinta si pseudostiinta, cat de utila se dovedeste existenta unor astfel de organizatii? Printre criticile aduse CSI se numara, de pilda cea privind o abordare dogmatica si agresiva a problemelor paranormalului, abordare bazata pe idei preconcepute. O alta critica - decurgand din prima - este aceea ca acest stil agresiv descurajeaza investigatiile serioase asupra fenomenelor paranormale. Ceea ce face bine CSI este faptul ca ajuta la pastrarea unui echilibru.

Mass media e avida de paranormal (uitati-va la noi!) si intamplarile de asemenea gen starnesc uneori adevarate furtuni mediatice, propagand idei pe care prea adesea oamenii le preiau din zbor (daca asa scrie in ziar!) si si le insusesc, fara a mai lua in considerare faptul ca pot exista si alte interpretari. Aceste alte interpretari pot fi oferite de organizatii precum CSI si multe altele de acelasi gen, ceea ce ne ajuta sa privim problema in mod mai obiectiv. Iar ca argument pentru afirmatia ca in randul savantilor sceptici exista minti cuprinzatoare, care inteleg imaginea de ansamblu, cu toate implicatiile ei, iata un lung citat din scrierile astronomului Carl Sagan, el insusi un fost membru al CSI (pe vremea cand acesta se numea CSICOP – vezi mai sus) si cu adevarat un savant sceptic luminat.:

“Am auzit vreodata de un sceptic exprimandu-se pe un ton superior si plin de dispret? Cu siguranta, da. Spre mahnirea mea retrospectiva, am auzit acel ton neplacut chiar in vocea mea. Exista imperfectiuni umane de ambele laturi ale problemei. Chiar cand e folosit cu grija, scepticismul stiintific poate fi perceput drept arogant, dogmatic, insensibil si dispretuitor fata de sentimentele si credintele profunde ale altor oameni. CSCIOP este imperfect. In unele cazuri, criticile la adresa lui sunt justificate. Dar, din punctul meu de vedere, CSICOP slujeste unui scop social important – e o organizatie binecunoscuta la care presa poate apela atunci cand vrea sa afle si cealalta versiune a povestii, in special atunci cand se considera ca vreo intamplare uimitoare din sfera pseudostiintei poate deveni subiect de stiri. CSICOP reprezinta o contragreutate - desi inca nu destul de puternica - pentru aviditatea fata de pseudostiinta, care pare sa fie o a doua natura pentru atat de multe publicatii.”

Ajunsi in acest punct, trebuie sa recunoastem ca paranormalul – in masura in care, prin paranormal, intelegem lucrurile care nu sunt, deocamdata, explicate stiintific, dovedite experimental si cu rezultate constante in conditii de testare controlate – exista, chiar daca adesea in forme prea putin spectaculoase. Probabil ca fiecarte dintre noi a avut candva un vis premonitoriu, o impresie de deja-vu, o senzatie de pericol iminent care s-a dovedit a fi corecta… Gradul in care ne lasam impresionati, sedusi sau inspaimantati de aceste manifestari ale unei realitatii inca necunoscute variaza de la o persona la alta. Pentru unii dintre noi, lumea e plina de semne care au toate un inteles; altii admit, intr-un spirit mai “stiintific”, ca totul poate fi explicat, dar vremea acelor explicatii nu a venit inca.

Personal, cred ca lumea nu se reduce la ceea ce putem percepe cu simturile sau inregistra cu aparatele, cred ca e posibil sa exista, in Universul din jur, forme de energie inca necunoscute, pentru care nu au fost inventate aparatele de detectie si masura corespunzatoare. A existat o vreme cand magnetismul, de pilda, era o forta neinteleasa, cunoscuta prin efectele ei, dar neexplicata, iar straniile proprietati ale pietrei negricioase care magnetiza un ac de fier, facandu-l sa se indrepte spre nord, erau privite ca un soi de magie naturala. Treptat, am invatat sa cunoastem, sa intelegem si sa stapanim aceste forte, sa construim si aparatele de masura care ne spun cand actioneaza aceste forte si cat de mari sunt. Cu o abordare critica si obiectiva putem spera nu doar sa demontam masinariile de minciuni – care exista si prolifereaza, din pacate, in acest domeniu – ci sa atingem si cealalta latura a problemei: sa aflam, poate, lucruri noi si extraordinare despre alte forme de manifestare a ceea ce exista in Univers. Cine stie daca, intr-o buna zi, copiii copiilor nostri nu vor invata la scoala despre telepatie, asa cum invata azi despre gravitatie si electricitate?

http://www.descopera.ro/

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Add Thank You Quote this message in a reply
Post Reply 




User(s) browsing this thread: 2 Guest(s)

Contact Us | WWW.PREMONITII.RO | Return to Top | Return to Content | Lite (Archive) Mode | RSS Syndication