Cuvinte........pentru suflet

[Old DG]

Un dar din inima

Potrivit legendei , un tanar ratacit in desert si insetat din cale afara a dat peste un izvor cu o apa delicioasa , limpede ca un cristal. Apa era atat de dulce incat si-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce batranului intelept caruia ii era invatacel. Dupa o calatorie de 4 zile , tanarul a ajuns in sfarsit in fata invatatorului sau si i-a daruit apa , laudandu-i din cale afara gustul minunat. Batranul a sorbit cu pofta din plosca, a zambit incantat si i-a multumit ucenicului sau pentru dar.Apoi, tanarul s-a indreptat fericit catre casa sa.

Ceva mai tarziu , batranul intelept i-a inmanat plosca unui alt invatacel , cerandu-i sa isi spuna parerea. Ucenicul a dat sa guste din apa , dar a scuipat-o imediat , dezgustat. Se pare ca apa devenise statuta din cauza invelisului de piele al ploscai. Nedumerit , invatacelul si-a intrebat maestrul : " Invatatorule , apa este este groaznica.De ce te-ai prefacut ca iti place ?"

Batranul i-a raspuns cu un suras pe fata : " Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul. Apa a fost la randul ei doar o plosca continand un un simtamant de iubire si nimic nu poate fi mai dulce ! "


Adeseori , manati de setea noastra de a aduna obiecte , bani si bunuri materiale , uitam sa pretuim adevaratele cadouri care ni se ofera. Cadouri cu atat mai pretioase cu cat nu ascund , ci dezvaluie minunile existentei care ne justifica viata. Un dar autentic ne ofera ceva ce nu se poate cumpara sau masura , adica iubire , recunostiinta sau inocenta.Pastrez cu sfintenie intr-o caseta , alaturi de cateva mici bijuterii , o piatra micuta , aparent banala , daruita ca cea mai de pret comoara de catre un baietel de 5 ani.

[Old DG]

In cautarea lui Dumnezeu

L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu , timp de mai multe vieti , de la inceputul existentei. Odata , l-am vazut langa o stea indeparata , asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca , desi era o mare distanta , nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si , in cele din urma , am ajuns la acea stea , dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta...Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica , atat de misterioasa , atat de incantatoare , incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea , intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata , care avea o mica tablita in fata ei , pe care scria "Aici locuieste Dumnezeu".Bucuria mea era fara de margini .In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei , foarte multe trepte , care duceau inspre usa. Pe masura , insa, ce ma apropiam , pas cu pas , mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa , m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci , nu o mai gandisem pana atunci , nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era : "Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu , ce voi mai face dupa ce il voi intalni ?"
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea , iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si , apoi, ce voi face impreuna cu el ? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea , adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste , cu miscari lente , am pasit inapoi , speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva , sa deschisa usa si sa imi spuna : "Unde te duci ? Sunt aici, vino inauntru !" Dupa ce am coborat scara , am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea , si de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu , indreptandu-ma in toate directiile dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita . Asa ca imi continui cautarea , ma bucur din inima de calatorie , de neincetatul meu pelerinaj.

O poveste de Rabindranath Tagore

[Old DG]

Ingerul de la metrou

Traieste in asa fel, incat cei care te cunosc, dar nu-l cunosc pe Dumnezeu vor ajunge sa-L cunoasca, stiindu-te pe tine...

In acea dimineata rece de februarie, oamenii stateau zgribuliti in statie asteptand MARTA, metroul din Atlanta. Cand a sosit, m-am apropiat de locurile libere, impreuna cu ceilalti calatori. Sunetele mecanice ne-au insotit de-a lungul calatoriei; huruitul motoarelor electrice si clinchetul puternic al clopotelor care sunau inainte de inchiderea usilor.
Dupa ce toata lumea s-a asezat pe scaune, am privit in jur.... eu lucrez acasa si nu prea calatoresc cu mijloacele de transport in comun, in orele de varf. Dar in dimineata aceea, ma duceam in oras, la un seminar. Numarul si diversitatea oamenilor din metrou m-au uimit. Intr-o singura masina, erau afro-americani, europeni si asiatici...
Dar nimeni nu vorbea cu nimeni. Oamneii de afaceri aveau servietele deschise, sortand hartii pline de tabele si coloane. Studentii imbracati lejer citeau. Un tanar avea castile pe urechi si se legana usor in ritmul muzicii pe care numai el o auzea. Si eu sunt un adept al cititului . De cate ori calatoresc am un roman la mine. Dar azi nu l-am deschis. Eram mult prea ocupat sa-i studiez pe cei din jurul meu, ceva mi se parea ciudat. Nu mi-am dat seama despre ce e vorba pana cand am coborat la metrou, la Five Points, statia in care se intersectau metrourile dinspre vest si est. In acest loc subteran, m-am alaturat miilor de oameni care asteptau metroul. Atunci mi-am dat seama ce era asa de ciudat: tacerea totala. O mie de oameni, inghesuiti, privind drept inainte si prefacandu-se ca nu e nimeni in jurul lor. Si eu un alb de 50 de ani care purta un costum albastru si ochelari, ma numaram printre ei. Singurul sunet ce se auzea in statia de metrou era cel al scarilor rulante.
Si atunci....se auzi glasul unei femei:
- Buna dimineata!
Glasul ei rasuna in toata statia. O mie de capete se intoarsera, uitandu-se in jur, Era glasul unei femei ce cobora pe scara rulanta, in capatul opus al statiei.
- Cum va mai simtiti in dimineata asta?
Femeia parea sa cante, prelungind fiecare vocala. Oamneii incepura sa se intoarca spre ea.
Femeia afro-americana, miniona ajunse in capatul scarilor si se indrepta hotarata pe peron. Prinse mana unui om de afaceri si il privi fix in ochi.:
- Buna dimineata! Cum va mai simtiti in dimineata asta?
Omul o privi pe femeia care il prinse de mana. Ii zambi si-i raspunse:
- Bine, multumesc!
Hainele ei erau cam peticite, dar zambetul ei luminos te facea sa uiti de statura si de infatisarea ei, in timp ce se plimba in multime, strangand maini si zambind. Apoi privi dincolo de sine spre peronul celalat unde ma aflam si eu.
- Ce mai faceti oameni buni?
- Bine, i-am raspuns eu. I-au raspuns si altii. Eram asa de surprinsi unul de altul, incat am izbucnit cu totii in ras.
- Ei, bine, zise ea. Se opri si privi in jur. Toata lumea asculta.
- Dumnezeu m-a trimis, aici ca sa va inveselesc in dimineata asta. E vorba de Dumnezeul evreilor, al crestinilor, al musulmanilor si al tuturor celorlalte religii pe care le-ati adus sau nu le-ati adus cu voi.
Din locul unde stateam, am observat ca ochii ii straluceau. Ca printr-o minune statia prinse viata, si lumea incepu sa stea de vorba. In timp ce discutam putini dintre noi, au observat-o pe femeia miniona, urcand pe scara rulanta.
Cand sosi trenul ce pornea spre nord, m-am urcat intr-un vagon plin de oameni . Nereusind sa ma indepartez prea mult de usa, m-am sprijinit de o bara plina de maini de toate culorile. O priveam fix pe femeia afro-americana de varsta mea, ce se afla langa mine. Purta un costum galben deschis. Am simtit ca inghesuiala o deranja. Neputand sa ma abtin, i-am spus:
- Buna dimineata.
- Poftim? Femeia paru surprinsa.
- Buna dimineata. Ce mai faceti? Cativa oameni ne priveau.
Femeia imi zambi.
- Bine, zise ea. Nimeni nu mi-a mai pus intrebarea asta azi-dimineata. Nimeni nu-ti mai da buna-ziua in ziua de azi.
Eu i-am zambit, si am inceput sa-i povestesc intamplarea despre oaspetele neasteptat de la Five Points. I-am spus ca ma intrebam daca e posibil ca femeia aceea sa fie un inger.
- Nu asta fac ingerii? Sunt mesageri. Femeia aceea ne dovedise cat de placut e sa fim buni unii cu altii, in loc sa ne purtam ca niste straini.
Alti calatori se alaturara zi zambetele se asternura pe chipurile tuturor.
Femeia din fata mea, care acum suradea, imi spuse:
- Dca n-ar fi asa de aglomerat, te-as imbratisa. Mi-ai luminat dimineata.
Cand metroul a ajuns in statie, eu m-am deplasat spre usa.
- O zi buna! i-am urat eu tovarasei mele de drum.
- Asa va fi!....Multumesc!
Privind inapoi spre vagon, am vazut o multime de zambete. Oamenii stateau de vorba. Cineva mi-a atins umarul, luandu-si la revedere. Ma simteam vesel si plin de viata.
De atunci, m-am intrebat adesea cine era femeia aceea. Nu avea aripi...

" Fii binevoitor cu toata lumea"!

Cu alte cuvinte veselia e molipsitoare. Da-o mai departe...
Richard Stanford

[Old DG]

Scrisori de la Teddy

...In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai sa ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti.

[Old DG]

Fiecare om isi poarta propria-i cruce

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : "Ai curaj , intra si schimba-ti povara " . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

O poveste de Paulo Coehlo

[Old DG]

Scrisoarea micului Anastasis

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.
Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.
- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.
- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.
- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.
- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:
Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.
- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.
Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...

Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...

[Old DG]

Cum a facut Dumnezeu mamele

Cand Dumnezeu le creea pe mame, s-a surprins lucrand in plus in cea de-a sasea zi. In acel moment a aparut un inger si l-a intrebat:
"Doamne, nu crezi ca pui prea multe la lucrarea aceasta?"
"Dar tu nu ai vazut de cate are nevoie? Trebuie sa fie perfect lavabila, dar nu poate fi din plastic, sa aiba 180 de parti mobile...toate inlocuibile; sa aiba o poala care sa dispara atunci cand se ridica in picioare, sa aiba un sarut capabil sa vindece orice, de la un picior rupt la o deziluzie din dragoste si bineinteles, sa aiba trei randuri de maini."
"Trei randuri de maini? zise ingerul. Sub nici o forma..."
Nu mainile imi creeaza probleme, ci mai degraba cele trei randuri de ochi pe care trebuie sa le aiba. O pereche de ochi care sa vada prin usa inchisa atinci cand intreaba -Ce faceti acolo copii?-, ea deja sa stie. A doua pereche sa fie la ceafa ca sa vada ce nu vrea, dar ce trebuie sa stie. Si bineinteles, cei normali cu care sa vada copilul nazdravan si sa-i spuna din priviri -Inteleg si te iubesc.- Sunt atat de aproape de a crea ceva asemanator mie...Hmmm... I-am facut si un dispozitiv ca sa se poata vindeca singura cand este bolnava, sa poata hrani o familie de sase persoane din doar o jumatate de kilogram de carne si sa poata avea si un copil de trei ani in grija."
"Mi se pare un model delicat Doamne..."
"E foarte rezistenta, gandeste si mai mult decat atat, are intuitie..."
Ingerul atinse obrazul mamei: "Aici e o scapare Doamne..."
"Nu e o scapare, e o lacrima..."
"Pentru ce?"
"Pentru a exprima bucuria, tristetea, durerea, deceptia, singuratatea si mandria...Totusi, nu am pus-o Eu acolo...

[Old DG]

Sa mori ca un inger

Intr-o seara , am iesit cu mai multe surori pe strazi pentru a mai salva cativa oameni sarmani. Printre ei era o femeie doborata aproape cu totul de boala si saracie. Le-am spus surorilor : " Aveti grija de ceilalti. Eu ma voi ingriji de aceasta femeie."
Am facut pentru ea tot ceea ce a putut sa faca dragostea mea. Am asezat-o in pat si am vazut cum un zambet frumos ii lumina fata. Mi-a strans mana si mi-a spus numai doua cuvinte : " Iti multumesc". Apoi si-a inchis ochii.
Asezata langa trupul ei , nu m-am putut stapani sa nu ma intreb :" Ce as fi spus daca as fi fost in locul ei ?" Raspunsul meu era foarte simplu. I-as fi zis ca imi este foame , ca sunt pe moarte , ca imi este frig. I-as fi spus care parte a corpului ma doare sau m-as fi plans in alte feluri. Ea mi-a dat insa mult mai mult.
Ea mi-a daruit dragostea ei recunoscatoare. Si a murit cu un zambet pe fata.

O poveste de Maica Tereza