POVESTIRI CU TALC

[Old DG]

Ucenicia lui Platon pe langa Socrate

Intr-o zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a raspuns : “ Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai frumos spic de grau pe care il vei gasi , dar tine cont ca nu ai voie sa faci decat o singura incercare.” Platon l-a ascultat fara sa cracneasca , si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.
Socrate l-a intrebat ce se intamplase , iar Platon l-a lamurit : “ Atunci cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestos , asa ca am mers mai departe . Am cautat in zadar dupa aceea , caci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.”
Socrate i-a spus : “Aceasta este dragostea.”

Intr-o alta zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.
Socrate i-a zis :”Mergi pana la padure si taie-mi cel mai mandru si mai chipes brad , dar adu-ti aminte ca nu ai voie sa faci decat un singur drum pentru asta.”Platon a facut intocmai si a revenit dupa un timp cu un brad nu tocmai inalt si nu foarte frumos , dar indeajuns de aratos .”
Socrate l-a intrebat de ce a ales tocmai acel pom , iar Platon i-a raspuns : “ Am vazut niste brazi foarte falnici in drumul meu prin padure, dar mi-am amintit ce s-a intamplat ultima data , cu spicul de grau, asa ca l-am ales pe acesta.Mi-a fost teama ca daca nu il iau cu mine ma voi intoarce din nou cu mainile goale , desi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zarit.”
Socrate i-a spus : “Aceasta este casatoria”.

Cu o alta ocazie , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este fericirea.
De aceasta data , Socrate l-a indrumat : “Du-te pe malul raului si culege cea mai frumoasa floare pe care o vei gasi , dar tine seama ca nu poti sa alegi decat o singura data.”Platon a facut asa cum i s-a cerut si , la intoarcere , a povestit : “ Am vazut aceasta floare langa rau , am cules-o si m-am gandit ca este cea mai frumoasa dintre suratele ei. Desi am zarit si alte flori minunate , continui sa cred ca aceasta este fara egal.”
Platon i-a zis : “Aceasta este fericirea”.

Cu un alt prilej , Platon si-a intrebat invatatorul ce este viata.
Socrate i-a cerut sa faca un nou drum in padure si sa aduca de acolo cea mai frumoasa floare care ii va iesi in cale. Platon a plecat de indata , gata sa isi duca la indeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu si-a mai facut aparitia.
Socrate a mers si el in padure, sa isi caute ucenicul. In cele din urma , l-a descoperit in mijlocul unei poiene. Socrate l-a intrebat daca a descoperit preafrumoasa floare , iar Platon i-a aratat-o , rasarind din pamant chiar langa el. Invatatorul l-a intrebat de ce nu adusese floarea la casa sa , iar Platon i-a spus : “ Daca faceam asta , s-ar fi vestejit curand.Chiar daca nu o rup , ea va muri, mai devreme sau mai tarziu. Asa ca am stat in preajma ei atunci cand a inflorit , iar atunci cand se va ofili voi cauta o alta , la fel de frumoasa .De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.”
Socrate i-a spus : “ Ei bine , se pare ca stii deja adevarul despre viata”.

[Old DG]

Mantra si duhul din lampa

Intr-o dimineata , un om sarac din India s-a trezit , ca de obicei , cu matele ghioraindu-i de foame si numai o rupie in buzunar. Cum foamea nu ii dadea deloc pace , a pornit catre piata , in speranta ca va putea cumpara cateva fructe stricate cu ultimul lui banut.
Odata ajuns printre targovetii laudandu-si zgomotos marfurile , privirea i-a fost atrasa fara voie de un barbat imbracat in haine alese , tinand in maini o frumoasa lampa cu ulei pe care era lipita o eticheta cu pretul : “ 1 rupie”.
Nevenindu-i sa-si creada ochlor , omul cel sarac a intrebat daca nu cumva este vreo smecherie la mijloc.
“Nu , nu este nici o pacaleala”, i-a raspuns ciudatul vanzator , “ lampa costa numai o rupie”.Apoi, i-a explicat ca in lampa traieste un duh care are puterea de a indeplini orice dorinta.
“Atunci de ce vrei sa o vinzi ?” , a intrebat cu mirare omul cel sarman.
“Ei bine , duhul din lampa nu are deloc astampar si devine uneori ori foarte sacaitor” , i-a impartasit in soapta barbatul .”Iar , daca nu ii dai atentie , incepe pe nepusa masa sa iti ia inapoi tot ce ti-a daruit”.
“In cazul asta “ , a zis omul sarac , “ daca spui ca nu iti mai face de trebuinta , am sa cumpar eu lampa”.
Imediat ce a ajuns acasa , omul a frecat cu mainile tremurande lampa , iar duhul s-a ivit intr-o clipa , intreband : “ Cum pot sa te slujesc , stapane ?”
“Pregateste-mi o masa demna de un rege “, i-a poruncit omul cel sarman.
In cateva secunde, duhul i-a adus pe masa un pranz mai mult decat imbelsugat , alcatuit din 87 de feluri de mancare.
Bietul om macinat de foame a ramas inmarmurit de incantare , dar abia a inceput sa guste din felurile alese ca geniul s-a itit in fata lui , intreband iarasi : “ Cum pot sa te slujesc, stapane ?”
De frica ca nu cumva sa ii ia de pe masa toate bunatatile , omul i-a poruncit “ Construieste-mi un castel maret , asemeni celui al unui maharajah !”
In numai cateva clipe, omul s-a trezit in interiorul unui palat urias , incarcat de bogatii.I-ar fi placut sa porneasca in explorarea lui, dar duhul i s-a infatisat din nou, spunandu-i : “ Cum pot sa te slujesc, stapane ?”
Cu adevarat , duhul iti indeplinea pe loc orice dorinta , dar daca nu il luai in seama , iti lua inapoi darurile la fel de repede cum ti le adusese .
Necajit si ingandurat , omul cel sarman s-a dus la inteleptul satului, pentru a-i cere un sfat. Dupa ce a stat la sfat vreme de cateva ore, omul i-a cerut duhului : “ Ciopleste un stalp din cel mai inalt copac pe care il vei gasi in padure si infinge-l in pamant”. Plin de sargauinta , ca de obicei, duhul si-a dus la indeplinire sarcina cat ai clipi din ochi. “Iar acum, duhule, urca si coboara in continuu de pe stalp pana cand iti spun eu sa te opresti”.
Duhul a pornit ca din pusca sa escaladeze si sa se dea jos de pe stalp, iar omul si-a mancat pe indelete pranzul, si-a explorat palatul si a tras un pui de somn.
Atunci cand , impreuna cu inteleptul satului , a mers sa vada ce mai facea duhul , l-a gasit tragand aghioase la poalele stalpului.
“La fel este si cu duhul gandirii din fiecare om”, a explicat inteleptul. “El este plin de neastampar in incercarea de a-si satisface orice dorinta , imprastiindu-ne astfel viata. Stalpul este , de fapt , un instrument numit “mantra”. Coborandu-l si urcandu-l la nesfarsit , mintea noastra agitata este tinuta ocupata pana cand cade la pamant adormita.Numai in acest fel sinele nostru adevarat se poate bucura in aceasta lume “.

[Old DG]

Marele concert


...Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse.
Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.
Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.
Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa. Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: „Twinkle, Twinkle Little Star”.
Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt intotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.
Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.
Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile incercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.
Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti.

Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! Si tine minte:
„Nu te opri. Continua sa canti”.

[Old DG]

ESENTA CUNOASTERII

In vremuri stravechi, de mult uitate , un imparat a chemat in fata lui un invatat despre care se spunea ca ar fi cel mai intelept om de pe intreg cuprinsul lumii , si i-a cerut sa ii scrie o carte despre esenta cunoasterii.
Inteleptul s-a pus pe treaba si , dupa 12 ani , i-a inmanat imparatului mai multe volume groase, legate in piele.
"Este prea mult " , a exclamat suveranul , "aduna-mi toata cunoasterea intr-o singura carte".
Invatatul s-a supus si s-a intors la munca vreme de inca 4 ani.
Atunci cand a asezat in fata imparatului cartea cuprinzand toata cunoasterea umana , acesta dat nemultumit din cap : " Nu , este prea mult de citit.Eu trebuie sa guvernez o imparatie si nu am timp de pierdut .Scrie-mi cateva pagini cu lucrurile care crezi ca sunt cu adevarat importante si intoarce-te la mine".
Din nou , inteleptul s-a asternut pe treaba si , dupa 2 ani, a reusit sa rezume toata cunoasterea lui pe cateva foi de hartie. El i le-a daruit , plin de speranta , imparatului, dar acestea era prea ocupat in acea zi , asa ca i-a poruncit invatatului sa concentreze toata intelepciunea lui pe o singura pagina.
Omului i-ai mai trebuit cativa ani pentru a duce la capat aceasta dificila sarcina.
Atunci cand a ajuns din nou la curtea imperiala , suveranul i-a spus plictisit : " Nu , nu , nu pot sa citesc atat.Este si asa prea mult.Vreau sa-ti fac o sugestie : nu mai scrie nimic.Incearca sa concentrezi toata esenta cunoasterii tale intr-un singur cuvant , apoi vino sa mi-l impartasesti si te voi rasplati asa cum nici nu visezi."
Invatatul s-a retras intr-un loc izolat, la mare departare de orice faptura omeneasca , si s-a lasat intru totul in voia meditatiei. In cele din urma , a reusit sa gaseasca cuvantul , unicul cuvant in care se aduna imensa lui cunoastere , intelepciune si experienta , si s-a dus neintarziat la palat, cerand o audienta.
Imparatul , devenit batran si garbovit odata cu trecerea anilor , l-a intrebat : " Ei , ai gasit cuvantul?"
"Da, maiestate, l-am descoperit !"
"Atunci, vino sa mi-l soptesti la ureche".
Invatatul s-a apropiat de suveran , s-a aplecat catre el si i-a soptit ceva la ureche .
"Hei, dar stiam deja lucrul asta !" , a exclamat imparatul.

[Old DG]

Cele doua fete ale iubirii

Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale si El, iti va netezi cararile.
Prov. 3:5,6

Darrell statea in fata magazinului de pizza, ezitand, inainte sa deschida usa. Isi scutura capul de parca voia sa alunge indoielile legate de aceasta intalnire. In sfarsit, isi inlatura temerile cu un suspin, deschise usa si intra in restaurantul preferat al fiului sau.
Se temea asa de tare de intalnirea aceasta incat s-a straduit din rasputeri sa intre in restaurant si sa nu plece de acolo. Nu stia ca, in cateva ore, avea sa aiba parte de unul dintre cele mai frumoase evenimente ale vietii sale.
Darrell venise sa se intalneasca cu fiul lui, Charles, in varsta de 17 ani.
Desi il iubea foarte mult pe Charles, Darrell stia ca, dintre cei doi fii ai sai, acesta ii semana cel mai putin.
Cu fiul sau cel mare, Larry, nu avea niciodata probleme de comunicare.
Atitudinea si maniera lor de a gandi era atat de asemanatoare, incat nu mai era nevoie de cuvinte. Faceau totul impreuna: reparau masinile, sau mergeau la vanatoare. Darrell il trata pe Larry, la fel ca pe barbatii de pe santierul lui de constructie: dur. Iar : Larry, reactiona foarte bine la acest gen de tratament--chiar asta isi dorea.
Dar Charles era cu totul altfel. Darrell si-a dat seama devreme ca era altfel decat Larry. De cate ori isi certa fiul ca sa-l motiveze sa faca un lucru anume, un semnal de alarma se declansa in sufletul lui Darrell. Lui Darrell i se administrasera doze majore de disciplina si raceala--de-a lungul vietii--fata dura a iubirii--si numai o doza mica de caldura si afectiune--fata frumoasa a iubirii. Si putinul pe care-l primise il daruise si fiilor sai.
E de datoria mea, sa-i imbrac si sa-i hranesc si e de datoria mamei lor, sa-i faca sa se simta iubiti, isi tot repeta el in gand.
Dar, nu se putea convinge, ca asta inseamna sa fii tata. Darrell stia cat de mult suferise din pricina tatalui sau. Si constatase de nenumarate ori, ca si fiul sau sufera la fel.
Darrell, stia care era problema. Charles se astepta la o relatie apropiata cu tatal sau--chiar insistase asupra acestui fapt, de-a lungul anilor.Abia de curand isi daduse seama, ca singurul motiv pentru care el si Charles se intelegeau acum era ca fiul lui renuntase definitiv sa mai stea de vorba cu el. Asa cum procedase si Darrell cu tatal sau., incercand sa stea cat mai departe de el. Ca multi altii, Darrell, se straduise sa evite relatiile foarte apropiate.
Ani de-a randul, sotia si fiul sau incercasera sa-l cucereasca, iar el, fugise de ei, dorind sa pastreze o distanta sigura.
Apoi intr-o zi, a avut ocazia sa-si studieze propriul comportament, in timp ce se afla in biserica. In ziua aceea el a inteles ca exista doua fete ale iubirii.. Ca multi alti barbati el devenise expert in ce priveste fata dura a acesteia. Era capabil sa administreze o bataie, dar nu putea sa-si imbratiseze fiul. Putea oricand sa-i reproseze lui Charles o greseala, dar cuvintele de incurajare nu i le oferea decat de sarbatori sau de ziua lui--sau nici atunci!
Darrell, invatase ca desi dragostea mamei este foarte importanta, copii au nevoie in egala masura si de dragostea tatalui.
Darrell, era un om puternic, atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere fizic.. Desi era multumit de el insusi, una din intrebarile celui care tinea discursul, l-a impresionat:
- Cand a fost ultima oara cand v-ati imbratisat fiul si i-ati spus ca-l iubiti?
Darrell, nu se putea gandi cand fusese ultima oara. De fapt nu-si putea aminti nici de prima oara... A ascultat discursul si si-a dat seama ca-l iubise pe Charles numai cu jumatati de masura. Ani la rand, Darrell ii administrase un tratament dur fiului sau, ca sa-i castige respectul, dar ceea ce primise el in schimb erau temerile si remuscarile. Si din acest motiv l-a convins pe fiul sau, sa accepte acea intalnire la restaurant, dupa antrenament.
- Salut tata, zise Charles, strangand mana tatalui sau, care abia intrase. Charles avea 1,90m si era obisnuit sa-i priveasca de sus pe majoritatea oamenilor. Dar intotdeauna privea in sus, ca sa intalneasca privirile tatalui sau.
- Charles, spuse Darrell, potrivindu-si ochelarii si privind in jos. In ultima vreme, m-am gandit la anumite lucruri. Mi-am dat seama ca e ultima vacanta pe care o vei petrece acasa. In curand vei pleca la colegiu. Si impreuna cu hainele pe care le vei impacheta, in bagaje vei pune si sentimente, fie bune fie rele pe care eu te-am ajutat sa le acumulezi de-a lungul anilor...
In general Charles era o persoana foarte glumeata. Dar acum...a ramas tacut. Tatalui sau nu-i statea in fire sa discute despre relatia lor. De fapt nu-i statea in fire sa discute despre nimic serios. De aceea Charles era ochi si urechi.
- Fiule, as vrea sa-ti cer ceva. Gandeste-te la copilaria ta, chiar si la perioada in care aveai sapte ani si aminteste-ti cand ti-am ranit fiecare sentiment si nu am procedat cum trebuia. Aminteste-ti de cate ori te-am facut sa te simti nedorit si incapabil, printr-un gest sau printr-o vorba. Stiu ca suntem foarte diferiti si abia acum imi dau seama ca de multe ori am fost dur cu tine. De fapt...aproape intotdeauna am fost dur cu tine. Am incercat sa te fac asa cum credeam eu ca trebuie sa fii si abia acum imi dau seama ca nu te-am intrebat niciodata ce iti doreai tu de la viata. Te rog sa imi spui tot ce am facut sa te ranesc. Eu nu voi face decat sa te ascult. Apoi as vrea sa discutam despre asta si apoi sa-ti cer iertare pentru toate acele greseli. Nu vreau sa iei cu tine si amintirile neplacute pe care ti le-am pricinuit eu. Vei avea destule probleme in cei patru ani de colegiu si fara sa te gandesti la asta. Imi dau seama ca am irosit foarte mult timp.
Scotandu-si ochelarii si stergandu-si lacrimile, Darrell suspina si-l privi pe Charles.
- S-ar putea sa stam aici toata noaptea, continua el si sunt pregatit pentru asta. Dar intai as vrea sa-ti spun ca te iubesc si sunt mandru de tine.
Charles vazuse cuvintele "te iubesc" scrise pe felicitarile de ziua lui si de Craciun, dar era pentru prima data auzindu-l pa tatal lui spunandu-i asta. Invatase sa se astepte la duritate din partea tatalui sau. Acum ca el devenise mai bland Charles nu stia ce sa-i spuna.
- Tata, spuse el, nu te mai gandi la trecut. Stiu ca ma iubesti. Dar la insistentele lui Darrell, Charles isi lasa gandurile sa alunece de-a lungul celor 17 ani, petrecuti alaturi de tatal sau.
Treptat, pe masura ce devenea sigur, ca discutia nu e riscanta, Charles incepu sa-i aminteasca tatalui sau de suferinta pe care i-o pricinuise. I-a vorbit despre stradania sa de a deveni un bun jucator de fotbal american desi el ar fi preferat sa joace fotbal.
In toti acei ani, Charles simtise ca oricat de mult s-ar fi straduit nu l-ar fi egalat niciodata pe fratele sau mai mare. Tatal sau facuse o multime de comentarii menite sa-l motiveze dar care nu reusisera altceva decat sa-l descurajeze si sa-l raneasca.
In timp ce ii relata lui Darrell toate acele experiente, Charles citi tristetea si suferinta in privirea tatalui sau. Si mai mult decat atat tatal sau ii ceru iertare pentru fiecare lucru fie el si marunt, care ii lasase o amintire neplacuta.
Dupa aproape trei ore conversatia se sfarsi. In timp ce achita nota de plata Darrell ii spuse fiului sau:
- Stiu ca te-am luat prin surprindere. Dar nu uita ca usa mea e deschisa si ca daca iti mai amintesti de vreun gest de al meu care ti-a pricinuit suferinta vreau sa-ti cer iertare.
Cina se terminase, dar o noua relatie se cladise. Dupa 17 ani, in care fusesera doi straini care locuisera sub acelasi acoperis, in sfarsit tatal si fiul se regasisera.
In seara aceea la restaurant, ingerii s-au bucurat ca zidul emotional dintre tata si fiu incepuse in sfarsit sa se prabuseasca.
Fusese o seara impresionanta si importanta pentru amandoi. Cand s-au ridicat de la masa, Charles a facut un gest care l-a socat pe tatal lui.
Cei cativa oameni de la mesele alaturate au avut ocazia sa vada un jucator de fotbal inalt si puternic imbratisandu-si tatal la fel de puternic, pentru prima data dupa multi ani. Cu lacrimi in ochi, cei doi barbati s-au imbratisat, ignorand privirile celorlalti.

Gary Smalley si John Trent

[Old DG]

Unde este divinitatea omului ?

Potrivit unei legende hinduse , a existat o vreme in care oamenii erau zei , dar ei au s-au folosit peste masura de divinitatea lor , iar Brahma, stapanitorul zeilor , a hotarat sa le-o ia si sa o ascunda intr-un loc unde ei nu ar putea niciodata sa o gaseasca.
"Unde sa le tainuiesc divinitatea ?" Acesta intrebare il framanta intr-atat pe Brahma incat s-a hotarat sa adune toti zeii la sfat.
"Sa o ingropam adanc in pamant" , au spus zeii.
"Nu , nu este bine" , a raspuns Brahma , "ei vor sapa chiar si pana in centrul pamantului pentru a da de ea."
"Sa o scufundam in haurile oceanului" , au exclamat zeii.
" Nici asta nu e o idee prea buna ", a zis Brahma, " oamenii vor invata sa se scufunde in apa si o vor descoperi".
"Sa o ducem pe cel mai inalt pisc al muntilor", au venit cu o noua propunere zeii."
Nu este un ascunzis potrivit" , a spus Brahma, " ei vor invata cum sa se catare pe munti si isi vor recapata divinitatea".
Epuizati de atata framantare a gandurilor , zeii s-au dat batuti : " In cazul asta , nu stim unde am mai putea-o ascunde, intrucat se pare ca nu exista nici un loc de pamant sau din apa in care oamenii nu vor ajunge in cele din urma."
Brahma s-a cufundat in meditatie vreme indelungata si apoi le-a spus :" Iata ce vom face ! Le vom ascunde divinitatea adanc in miezul fiintei lor , caci oamenii nu se vor gandi niciodata sa o caute acolo."
Toti zeii au incuviintat pe loc aceasta stralucita idee , iar lucrurile s-au facut intocmai. De atunci , oamenii nu au odihna mergand de-a lungul si de-a latul pamantului , sapand tunele , scufundandu-se in adancurile oceanelor si explorand tot ce se poate explora , cautand ceva care exista deja in ei insisi.

[Old DG]

Creativitatea- reintoarcerea la adevarata noastra natura

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.
Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…
Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.
Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.
Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.
In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…
Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?
Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.
Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”
dupa Jack Canfield

[Old DG]

LOGICA SPIRITULUI

Un ucenic si-a intrebat odata maestrul Zen : " Poti sa ne spui ce este logica inalta , spirituala , despre care ne-ai vorbit atat de des , spunandu-ne ca trebuie sa o intelegem pentru a putea pasi pe calea spirituala ? "
Maestrul a zambit : " Bine.Va voi explica printr-un exemplu concret .Doi oameni cad printr-un cos de fum intr-un camin murdar .Unul ramane curat, dar celalalt este manjit de cenusa .Care dintre ei se duce sa se spele ?"
"Cel murdar de cenusa , desigur ", a raspuns unul din ucenici.
"Din contra " , a zis maestrul , "cel care ramane curat se duce sa se curete , intrucat il vede pe celalalt murdar si crede ca este si el la fel. In schimb, cel acoperit de cenusa gandeste ca el este curat , pentru ca asa il vede pe partenerul sau."
"Sa spunem ca cei doi oameni cad din nou prin cos ", a continuat maestrul. "Cine va merge sa se spele de aceasta data ?"
"Cel curat" , a exclamat un ucenic.
"Din contra" , a zis maestrul ."Va merge sa se curete omul murdar de cenusa. Intrucat el a inteles acum de ce celalalt s-a dus sa se curete si s-a intors apoi constatand ca este curat. "
"Ei bine, sa zicem ca cei doi cad a treia oara prin cos.Cine se va duce sa se curete de asta data ?"
"Cu aceasta ocazie, va pleca se spele oamul murdar , fara indoiala !" , a raspuns unul dintre ucenici , cu mandrie.
"Din contra" , a spus maestrul. "Ati auzit vreodata despre doi oameni care sa cada prin acelasi cos de fum , iar unul din ei sa fie curat , si celalalt murdar ? Vedeti voi, aceasta este inalta logica"

[Old DG]

Picioarele scurte ale adevarului

Intr-o zi , Mara , un stravechi zeu buddhist al ignorantei si raului , a pornit intr-o calatorie prin satele din India , insotit de aghiotantii sai. In timp ce isi urma drumul , a observat , la un moment dat , un om cufundat intr-o plimbare de meditatie. Fata barbatului parea sa fie luminata de uimire. Potrivit aparentelor , el tocmai descoperise un lucru nemaipomenit aflat chiar in fata lui.
Tovarasii lui Mara , uimiti la vederea aurei stralucitoare care emana din trupul barbatului , l-au intrebat pe zeu ce se intamplase cu acel muritor .Mara le-a raspuns sec : " Omului asta tocmai i s-a relevat un mare adevar".
"Intunecimea ta " , a rostit unul din slujitori , " nu te deranjeaza oare sa vezi pe cineva care descopera un adevar ?"
"Nu ", a spus Mara , " asa ceva nu ma mai scoate deloc din sarite".
"De ce stapane ? " , a insistat slujitorul ?
"Pentru ca " , a replicat Mara , chicotind , " indata ce descopera un mare adevar , oamenii au obiceiul de a nu mai crede in el."